(BVB) scade cu 1%, mai puternic decat pietele externe - 29 septembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a coborat usor la deschidere, cu 0,1%, insa ulterior si-a adancit pierderea, astfel ca in jurul orei 11.10 consemna o corectie de 1%, in linie cu marile piete vest-europene. Acestea au scazut cu pana la 0,5%, dupa ce pietele asiatice au coborat cu pana la 1%, in urma publicarii unor informatii potrivit carora sapte din cele 17 state din zona euro solicita ca detinatorii privati de obligatiuni sa accepte o pierdere mai mare pe expunerea pe Grecia fata de nivelul de 21% convenit in al doilea acord de finantare externa, incheiat in luna iulie. La Bucuresti, indicele BET, al celor mai lichide 10 actiuni, era in scadere cu 1,17%, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, consemna o corectie de 0,32%, la ora mentionata. Totodata, indicele BET-FI, care reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), consemna cel mai mare recul, de 1,33%. Astfel, indicele extins al Bursei BET-XT, care inglobeaza cotatiile primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a coborat cu 1,22%.Valoarea operatiunilor realizate in prima ora a sesiunii s-a ridicat la numai 1,65 milioane de lei, in conditiile in care multi investitori prefera sa adopte pozitii de asteptare.