(BVB) viseaza la 5 oferte in 6 luni. Ce spune seful privatizarilor despre listarile de stat - 23 aprilie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Florin Vladan (foto), seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii (OPSI), spune ca urmatoarea oferta publica de actiuni de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va avea loc la cel mai probabil la inceputul lui iunie. Dupa ce BVB a publicat pe website-ul sau o lista a companiilor de stat care vor desfasura oferte publice in acest an, seful privatizarilor vorbeste despre sansele de realizare ale acestora. „In principiu vom urma calendarul privatizarilor stabilite pentru acest an. Amanari am putea sa vedem doar in situatia in care pietele internationale se vor indrepta spre o zona ‚gri’. Vom tine cont de recomandarilor intermediarilor si vom iesi in piata in perioadele mentionate”, a declarat Florin Vladan.Transgaz – sfarsitul lui mai/inceputul lunii iunie: „Oferta mai usor de vandut decat Transelectrica” Dupa succesul ofertei Transelectrica, statul roman urmeaza sa vanda 15% din transportatorul de gaze naturale. „Nu vedem motive pentru care oferta Transgaz sa nu fie de succes. In opinia mea oferta TGN este mai usoara decat cea de la Transelectrica. Cel mai probabil ea se va face la inceputul lui iunie sau in utlimele saptamani din mai. In prezent avem discutii pe seama unui draft al prospectului preliminat, iar acesta va fi trimis catre CNVM probabil in urmatoarele 4-5 zile. Premisele sunt bune, avem o sansa importanta acum dupa succesul Transelectrica si ar fi pacat sa nu o fructificam”, considera seful OPSPI. In oferta publica secundara de la Transgaz vor fi vandute 15% din companie. Avand in vedere actualele cotatii din piata, valoarea ofertei ar putea sa ajunga la 100 milioane de euro. Potrivit BVB, cel mai apropiat IPO este cel de la Tarom, companie aflata in subordinea Ministerului Transporturilor. Oferta publica initiala de la compania aeriana este estimata ca va avea loc in luna iunie. IPO-ul Tarom va fi si cel mai greu de vandut investitorilor, in conditiile in care compania s-a aflat in 2011 la al patrulea an consecutiv de pierderi, ce-i drept, in scadere. Oferta prin care vor fi vandute 20% din actiunile companiei va fi intermediata de brokerii de la Carpatica Invest si Swiss Capital. Tarom se afla pe lista companiilor monitorizate prin acordul cu FMI, precum si pe lista primelor companii care vor avea manager privat. Romgaz – IPO-ul nu se face mai devreme de luna august: Compania trebuie sa isi certifice rezervele de gaze Oferta de actiuni de la Romgaz este fara indoiala cea mai asteptata pe Bursa in acest an, producatorul de gaze naturale fiind compania cu al doilea cel mai mare profit din Romania, dupa Petrom. Pe website-ul BVB, perioada estimata pentru desfasurarea IPO-ului este „iulie sau septembrie 2012”. Vladan spune ca Romgaz se afla in prezent intr-un proces de selectare a unei firme care sa certifice resursele companiei. „Cumparatorul din oferta trebuie sa stie ca ca achizitioneaza o companie cu reserve si resurse certificate de o firma de nivel international. Din acest motiv Romgaz va anunta in viitorul apropiat firma care va face aceasta evaluare. Procesul de certificare a resurselor va dura in jur de 3-4 luni, perioada dupa care se va putea face IPO-ul”, mentioneaza Florin Vladan. Statul urmeaza sa vanda pe Bursa 15% din actiunile Romgaz, pachet evaluat la cateva sute de milioane euro. Nuclearelectrica si Hidroelectrica – octombrie si noiembrie Seful Oficiului Privatizarilor spune ca luna octombrie reprezinta un termen realist pentru oferta publica de la Nuclearelectrica. De asemenea, Hidroelectrica este asteptata sa ajunga in piata in luna noiembrie. „La Hidroelectrica urmeaza sa semnam contractul cu intermediarul si lucrurile merg conform planului. La Nuclearelectrica s-a cumparat caietul de sarcini pentru intermediar si pot spune ca termenul lunii octombrie pentru listare este unul realist”, a declarat Florin Vladan. In schimb, potrivit unui sondaj recent realizat de Wall-Street.ro, brokerii si analistii din piata dau cele mai mici sanse realizarii ofertelor Hidroelectrica si Nuclearelectrica in acest an. Daca s-ar mentine calendarul actual, cele doua IPO-uri ar fi aduse in piata exact in perioada campaniei electorale si ale alegerilor parlamentare din 2012, fapt care ar putea ameninta sansele de succes ale acestora. De asemenea, o parte din analisti au ridicat semne de intrebare si cu privire la sansele de succes ale Hidroelectrica atat timp cat cea mai mare parte din energia produsa este vanduta la preturi sub nivelul pietei, din cauza unor contracte neprofitabile care inca sunt in vigoare.