(CEON): Nu consumul, ci preluarea de piata de la concurenti ne-a tinut pe crestere - 11 noiembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Cresterea vanzarilor si cursul valutar favorabil leului au ajutat producatorul de caramizi Cemacon (simbol bursier CEON) sa incheie primele noua luni cu un profit net de 3,7 milioane de lei, fata de pierderi de 2,8 mil. lei in perioada similara a anului trecut. Afacerile companiei au crescut cu 37% in intervalul ianuarie-septembrie, la 51,6 milioane de lei, dar rezultatul s-a datorat in special vanzarilor puternice din primele sase luni, in conditiile in care sezonul constructiilor a inceput mai devreme anul acesta datorita iernii blande. In trimestrul al treilea, avansul vanzarilor a incetinit la 13%, in pofida cresterii cu 32% a constructiilor rezidentiale in primele opt luni, anuntate de Institutul de Statistica. „Cresterea nu a venit pe fondul unui consum mai mare, ci s-a datorat preluarii cotei de piata de la concurentii nostri“, a precizat pentru ZF Liviu Stoleru, directorul general al Cemacon. Actiunile Cemacon au scazut cu 38% de la inceputul lunii septembrie, cand compania a finalizat o operatiune de diminuare a capitalului prin reducerea numarului de actiuni. Un titlu CEON valoreaza acum in jur de 0,6 lei, iar compania are o capitalizare bursiera de 3,2 milioane de lei.