(CMF) investeste 2,8 mil. euro in capacitatea de productie - 23 martie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de utilaje Comelf Bistrita (CMF) va investi in acest an pana la 2,8 milioane euro pentru extinderea si modernizarea capacitatilor de productie, transmite Mediafax. Din suma totala, 800.000 de euro vor proveni din resurse proprii, iar diferenta din fonduri europene, potrivit informatiilor comunicate actionarilor convocati pentru o Adunare Generala la 14 aprilie. Firma a raportat pentru 2009 o cifra de afaceri cu 43,5% mai redusa, de 71,05 milioane lei, si un profit de 332.300 lei, de la un castig net de doua milioane lei in 2008. Aproape 85% din productie a fost exportata. Activitatea de baza a firmei este productia de utilaje si echipamente pentru protectia mediului, pentru industria energetica, subsansamble pentru utilaje terasiere si montaj utilaje terasiere.