(CMF) si-a injumatatit profitul net la 9 luni. Compania acuza plecarea salariatiilor in Europa - 15 noiembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki

În condițiile unor afaceri constante, compania Comelf și-a redus cu 46% profitul net în primele 3 trimestre, la 4,41 milioane lei. Compania menționează, ca o problemă acută, plecarea salariațiilor în Europa. În primele 9 luni ale anului, producătorul de utilaje Comelf (CMF) a realizat venituri totale din exploatare de 137,65 milioane lei, doar marginal (+0,02%) față de perioada similară a anului trecut. În același interval, cheltuielile operaționale s-au majorat cu 2,95%, la 131,09 milioane lei, de la 127,33 milioane lei. Aceasta a fost suficient pentru a conduce la o diminuare cu 36,34% a rezultatului din exploatare, la 6,55 milioane lei, de la 10,29 milioane lei. Dinamica a fost încă și mai ridicată, de -46,02%, calculată la nivelul profitului net care a fost de 4,41 milioane lei, comparativ cu 8,17 milioane lei în primele 3 triemstre ale anuui precedent. În informarea către investitori publicată pe portalul propriu, compania menționează existența unei fluctuații ridicate a personaului calificat pentru funcțiile esențiale (sudură, lăcătușerie, prelucrări pe mașini CNC). „Există o permanentă tendință de plecare a angajaților cu experiență și pregatire în spațiul comunitar, iar piața muncii locală nu oferă soluții de înlocuire. Acțiunile intreprinse de societate nu au reușit să contracareze efectele acestui fenomen, astfel că lipsa forței de munca va deveni o problemă majoră pentru activitatea viitoare”, se menționează în documentul citat. Activele totale ale companiei erau de 178,09 milioane lei la 30 septembrie, în scădere cu 301% față de 183,62 milioane lei la 31 decembrie 2015. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 4,71%, la 102,60 milioane lei, de la 107,67 milioane lei. Comelf, companie controlată în proporție de 77,59% prin Uzinsider de oamenii de afaceri Constantin Savu și Emanuel Babici, este listată la Bursa de Valori București. La ultimul preț din ședința de tranzacționare de vineri de 2,27 lei/acțiune al titlurilor cu simbolul CMF, capitalizarea bursieră a companiei este de 53,15 milioane lei (11,77 milioane euro).