(CMVX) si-a bugetat profit mai mic cu 68% - 28 mai 2010

De la TradeVille.ro wiki

Operatorul portuar Comvex Constanta (CMVX), cel mai mare terminal din portul Constanta, si-a bugetat pentru acest an afaceri de 12,05 milioane de euro, in scadere cu 30% fata de afacerile de 17,06 milioane de euro raportate pentru 2009. Profitul net bugetat pentru 2010 este de doar un milion de euro, mai mic cu 68% fata de rezultatul inregistrat anul anul trecut, care s-a cifrat la 3,1 milioane de euro, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de actionari pentru acest an. Fata de 2008, profitul companiei pentru acest an este mai mic de 10 ori. Scaderea atat a afacerilor, cat si a profiturilor de la an la an se datoreaza in principal diminuarii traficului maritim cauzat de scaderea consumului inregistrat in urma crizei financiare. Cea mai mare parte a veniturilor companiei sunt realizate din costurile de operare platite de transportatorii maritimi. In plus, in 2009, conducerea ArcelorMittal Galati, care contribuia in 2008 cu jumatate din afacerile operatorului, a decis devierea transportului de materii prime prin portul Burgas, din Bulgaria. De asemenea, tot pe fondul reducerii traficului maritim, conducerea companiei a decis concedierea a o treime din angajati, precum si reducerea pretului serviciilor de operare in port. La inceputul acestui an, grupul siderurgic a decis reluarea importurilor de materie prima prin intermediului portului Constanta, ceea ce a dus la o crestere a traficului operatorului maritim cu circa 20%, potrivit declaratiilor anterioare ale reprezentantilor companiei.