(CODE) atrage 6 mil. lei de la investitori si pregateste pana la final de 2021 listarea la Bursa de Valori Bucuresti. Subscrieri de circa 50 mil. lei. Tradeville, intermediar - 30 septembrie 2021
Softbinator Technologies (simbol bursier CODE), producător român de software, a atras o finanţare de 6 milioane lei printr-un plasament privat pentru un pachet de acţiuni de 10% din capitalul firmei. Finanţarea urmează să fie folosită pentru deschiderea unor birouri în SUA şi Israel, precum şi pentru achiziţii. În cadrul plasamentului privat, care a început în data de 28 septembrie, 100.000 acţiuni au fost vândute investitorilor la un preţ cuprins între 50 şi 60 de lei pe acţiune. La plasament, intermediat de Tradeville, au participat 143 de investitori individuali şi profesionali, iar oferta s-a închis anticipat în prima zi, pe fondul unei suprasubscrieri de aproape 8 ori, investitorii plasând ordine în valoare totală de peste 49 milioane de lei. Preţul final pe acţiune a fost stabilit la valoarea maximă de 60 de lei. Acţiunile vor fi listate pe piaţa AeRO a BVB până la finalul anului. Cornerstone Communications a asistat compania în calitate de consultant autorizat, în timp ce avocaţii in-house ai Softbinator Technologies, Andrada Damian şi Dan Paşală, au gestionat implicaţiile juridice ale demersului.