(COTE) a crescut cu 4% tarifele prin Sistemul National de Transport - 06 ianuarie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti a majorat cu 4% tarifele de transport prin Sistemul Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, iar noile tarife sunt valabile din 31 decembrie 2019. Reprezentanţii companiei au declarat vineri, pentru News.ro, că majorarea e de 4%, atât pentru activitatea subsistemului țară, cât şi pentru activitatea subsistemului import. „Conpet Ploiești informează investitorii că în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.1056/31 decembrie 2019 a fost publicat Ordinul ANRM nr. 427/16 decembrie 2019 care modifică Ordinul nr.13/2010 pentru aprobarea tarifelor de transport prin Sistemul Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului. Prin Ordinul nr. 427/16 decembrie 2019 sunt aprobate noile tarife de transport prin Sistemul Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, aplicabile începând cu data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 31 decembrie 2019”, arată un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Pentru activitatea subsistemului țară tariful a crescut de la 84,37 lei/tonă la 87,53 lei/tonă (cu 4%). Pentru activitatea subsistemului import s-a aprobat modificarea tarifelor de transport pentru rafinăriile Arpechim,Bazinul Ploiești și Petromidia, astfel: pentru rafinăria Arpechim tariful a crescut de la 38,85 lei/tonă la 40,40 lei/tonă pentru tranșa mai mică de 120.000 tone/lună și de la 16,60 lei/tonă la 17,25 lei/tonă pentru tranșa mai mare de 120.000 tone/lună. Pentru rafinăriile din Bazinul Ploiești (Petrobrazi și Lukoil) tariful a crescut de la 38 lei/tonă la 39,50 lei/tonă pentru tranșa mai mică de 120.000 tone/lună și de la 16 lei/tonă la 17 lei/tonă pentru tranșa mai mare de 120.000 tone/lună. Pentru rafinăria Petromidia tariful a crescut de la 14 lei/tonă la 15 lei/tonă pentru tranșa mai mică de 120.000 tone/lună și de la 12 lei/tonă la 12,85 lei/tonă pentru tranșa mai mare de 120.000 tone/lună. Compania are aproape 1.700 de angajaţi. Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, care deţine 58,71% din acţiuni.