(COTE) a intrat de ieri in indicii BET si BET -TR - 22 martie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Conpet și MedLife au intrat în indicii BET și BET-TR, fiind pentru prima dată când crește numărul companiilor din cadrul indicilor, respectiv de la 10 la 12, conform datelor Bursei de Valori București (BVB). Potrivit unui comunicat de presă al BVB, Comisia Indicilor a decis, la începutul lunii, în cadrul întâlnirii trimestriale, să extindă numărul companiilor care fac parte din indicii BET și BET-TR, de la 10 la 12 companii. “Este pentru prima dată când numărul constituenților indicilor BET și BET-TR depășește 10 companii. Această modificare este rezultatul eforturilor de modernizare întreprinse de BVB cu privire la indicii reprezentativi ai pieței locale, adoptate la sfârșitul anului trecut, însoțite de îndeplinirea de către companiile eligibile a standardelor calitative și cantitative impuse de BVB”, a declarat directorul general al Bursei de Valori București, Ludwik Sobolewski, potrivit Agerpres. La rândul său, președintele BVB, Lucian Anghel, a afirmat că terenul pentru creșterea numărului de companii incluse în indici a fost pregătit încă de anul trecut, când a fost introdus un nou BET cu componența variabilă, alături de o listă revizuită a companiilor eligibile și, în plus, a avut loc cel mai mare IPO a unei companii private. Conpet are ca principală activitate transportul prin conducte și pe calea ferată a țițeiului intern și din import, gazolinei, condensatului și etanului lichid către rafinăriile din România, în timp ce MedLife este cel mai mare operator privat de servicii de sănătate din România. Conpet va deține o pondere de 1,35% din cadrul indicelui, iar MedLife — 0,92%.