(COTR), afaceri in scadere, profit net cu 37% mai mare la 9 luni - 15 noiembrie 2016
Deși compania Transilvania Construcții a raportat la 9 luni venituri din exploatare de aproape 16 milioane lei, cu 8% mai mici decât în perioada similară a anului trecut, în timp cde profitul net a urcat cu 37%, la 4,79 milioane lei. Transilvania Construcții (COTR) a realizat venituri totale din exploatare de 15,73 milioane lei, în primele 3 trimestre ale anului, în scădere cu 8,06%, de la 17,11 milioane lei. În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale au coborât, de asemenea, cu 8,20%, la 10,74 milioane lei, de la 11,70 milioane lei. Dinamica câștigului operațional a fost negativă, de -7,76%, la 4,99 milioane lei, de la 5,41 milioane lei, însă compania a beneficiat de un rezultat financiar pozitiv de aproximativ 600.000 de lei, de la pierderea de 1,57 milioane lei. Astfel, profitul net al Transilvania Construcții este de 4,79 milioane lei, cu 37,25% peste cea de 3,49 milioane lei din primele 9 luni ale anului precedent. Activele totale ale companiei la data de 30 septembrie erau de 202,46 milioane lei, cu 28,00% mai mari decât cele de 158,17 milioane lei prinse în contabilitate la 31 decembrie 2015. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 57,05%, la 108,73 milioane lei, de la 69,23 milioane lei. Transilvania Construcții, firmă controlată în proporție de peste 91% de familia Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu) este listată la Bursa de Valori București, unde la ultimul preț de piață de 35,00 lei/acțiune al titlurilor proprii are o capitalizare de piață de 27,99 milioane lei (6,20 milioane euro).