(COTR) vrea dublarea afacerilor - 28 aprilie 2010
Actionarii Transilvania Constructii Cluj-Napoca (COTR) au aprobat pentru acest an investitii de 36,9 milioane lei, echivalentul a noua milioane euro, precum si bugetul de venituri si cheltuieli, care prevede o dublare a cifrei de afaceri, de la 28,8 milioane de lei in 2009 la 60 de milioane de lei.Investitiile programate pentru acest an vizeaza un proiect in zona Dorobanti, din Cluj-Napoca, in valoare de 24,6 milioane de lei (echivalentul a sase milioane de euro) si lucrari de amenajare si constructie in Parcul Logistic Transilvania, in valoare de 12,3 milioane de lei (trei milioane de euro).Fondurile necesare investitiilor vor fi asigurate din credite bancare. Bugetul de venituri si cheltuieli prevede un profit net de 3,4 milioane lei, fata de un castig de 303.000 lei in 2009.