(DAFR) si Romgaz, contract de peste 50 mil. lei - 19 octombrie 2010
Compania de foraj si constructii Dafora Medias (DAFR) a incheiat un contract cu producatorul de gaze Romgaz, pentru executia unor lucrari de foraj sonde, in valoare de 52,1 milioane lei, plus TVA, se arata intr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. Lucrarile vor incepe de termen de 7 zile calendaristice de la emiterea ordinului de incepere din partea achizitorului (Romgaz SA), plata fiind facuta in termen de 30 de zile de la data primirii facturilor. In contract sunt prevazute penalitati de intarziere pentru executant de 0,1% din valoarea totala pentru fiecare zi de intarziere, dar nu mai mult de 15% din valoarea contractului. Pentru achizitor se aplica acelasi algoritm, in cazul intarzierii platii. In contract este prevazuta constituirea unei garantii de buna executie de 5% din valoarea contractului. Dafora Medias (DAFR) a raportat un profit net de 7 milioane lei (1,7 milioane euro) in primul semestru al acestui an.