(DAI) raporteaza pierderi trimestriale pentru prima data in ultimii 10 ani, dar actiunile cresc cu peste 3,2% - 25 iulie 2019
Grupul Daimler raportează pierderi trimestriale pentru prima dată în ultimii 10 ani, dar cţiunile cresc cu peste 3,2% Acţiunile Daimler (simbol bursier DAI) au înregistrat miercuri în timpul şedinţei de tranzacţionare o creştere de peste 3% pe Bursa de la Frankfurt după ce producătorul maşinilor MercedesBenz a raportat pierderi trimestriale, aferente T2/2019, pentru prima oară în ultimii 10 ani, susţinând că a plătit amenzi cu privire la nivelul emisiilor şi a suportat rechemarea în fabrică a unor maşini, ajungând astfel pe pierdere, potrivit France24. Producătorul german de autovehicule de lux a raportat pierderi de 1,56 mld. euroîn perioada aprilie-iunie 2019 din cauza unor conjuncturi care au costat compania un total de 4,2 mld. euro, legate de costuri legale cu privire la motoarele Diesel şi costuri de înlocuire a airbagurilor Takata. Ultima dată când Daimler a raportat piederi trimestriale a fost în T4/2009. De asemenea, vânzările de autoturisme au scăzut cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar randamentul raportat la volumul de vânzări a fost negativ, de minus 3%, faţă de randamentul de 8,4% obţinut în T2/2018, potrivit Tradeville. Pe de altă parte, veniturile companiei au crescut cu 5%, până la 42,7 mld. euro, în ciuda unei scăderi de 1 % în ceea ce priveşte numărul de unităţi vândute. De la începutul anului, acţiunile DAI se tranzacţionează în creştere cu 4,6%, emitentul ajungând la o valoare de piaţă de 53 mld. euro. Spre comparaţie, indicele principal DAX al bursei din Frankfurt înregistrează plus 18,2% de la începutul anului.