(EBS), acuzata in presa austriaca de manipularea bilantului - 24 octombrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Scandalul iscat de anuntul-surpriza al Erste Group, actionarul principal al BCR, privind ajustarea atat de dramatica a bilantului incat banca trece de la un profit net pe noua luni de 700 mil. euro la pierderi de aproape 1 mld. euro, continua la Viena si se complica prin aparitia unor acuzatii de manipulare a bilantului, potrivit presei austriece. De asemenea, intra in discutie o eventuala implicare a procuraturii in acest dosar, desi nu este clar daca a inceput vreo ancheta. Ramane insa certa ancheta pe doua fronturi desfasurata de Autoritatea austriaca de supraveghere a pietei financiare, iar de rezultatele acestora ar depinde si initierea unei anchete a parchetului. Acuzatiile generale pornesc de la contrastul dintre doua declaratii succesive ale sefului Erste, Andreas Treichl: pe 29 septembrie el a declarat agentiei Reuters ca nu vede niciun motiv pentru modificarea tintei de profit anual din cauza situatiei din Ungaria, cu noile reguli de rambursare anticipata a creditelor, iar pe 10 octombrie a anuntat reevaluari drastice care vor duce Erste spre o pierdere neta anuala de 700-800 mil. euro. Erste justifica aceasta discrepan­ta prin faptul ca Treichl s-ar fi referit pe 29 septembrie la profitul operational, nu la cel net, in stirea aparuta in limba engleza pe site-ul Reuters nefiind precizat despre care ar fi vorba. Cu toate acestea, in scandalul de la Viena incep sa se implice si politicieni din partidul socialist aflat in coalitia de guvernamant care invoca bonusul de performanta in valoare de aproape 1,3 mil. euro primit de Treichl in anul fiscal 2010 pe baza unui bilant care n-ar mai fi valabil in urma recentelor reevaluari. Consiliul de Supraveghere al Erste ar putea lua in discutie acest aspect, inclusiv bonusurile variabile acordate altor executivi. De asemenea, este pus in discutie modul in care Erste isi evalua pana de curand CDS-urile suverane si nu numai, rivalii de la Bank Austria si Raiffeisen Internationala sustinand ca ei le evaluau dinainte la pretul pietei. O diferenta majora provine din tratarea acestor CDS-uri din punct de vedere contabil drept garantii sau derivative, varianta din urma implicand reevaluari constante. Erste afirma ca a actionat corect si ar urma sa publice saptamana aceasta situatii financiare retratate, conform ultimelor evaluari ale portofoliului de CDS-uri (asigurari contra riscului de default al debitorilor). Totodata, Erste sustine ca aceste instrumente erau pastrate pana la maturitate si ca atare nu era necesara evaluarea la piata.