(EBS): Factorii de presiune precum Grecia vor duce la un avant al burselor - 06 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

In raportul bianual privind pietele de actiuni din ECE, analistii Erste Group observa ca pietele par extrem de influentate de sentimentul investitorilor din cauza problemelor economice si politice din Grecia. Lichiditatea ramane o problema majora in special in ceea ce priveste fluxurile globale de fonduri si alocarile active.Cu toate acestea, cel mai recent indicator ZEW-Erste privind sentimentul a reliefat o nota pozitiva in ceea ce priveste lichiditatea atunci cand participantii la sondaj au fost intrebati ”care este previziunea lor privind lichiditatea in regiune?”. Astfel, 62% dintre respondentii la sondaj se asteaptau la cresterea lichiditatii pe pietele de capital din regiune. In plus, peste 80% dintre participantii la sondaj anticipau ca pietele regionale vor atrage o lichiditate mai buna comparativ cu cele din zona euro. Mentionam ca aceste opinii se concentreaza mai mult pe termen lung si ca aceasta majoritate se ingusteaza prin comparatia pietei de capital regionale cu cea mondiala.”O alta temere care influenteaza pietele de capital in general este sentimentul referitor la perspectivele de crestere. Opinia noastra privind diferenta intre rata la 12 luni de schimbare a indicelui compozit OCDE si performanta corespunzatoare la 12 luni a indicilor respectivi confirma ca pietele de capital sunt departe de a fi euforice in stabilirea pretului in orice scenariu, reflectand mai degraba scenariul cu rate de crestere moderate. Prin urmare, principala problema pentru pietele de capital ramane lipsa impulsului”, a explicat Henning Esskuchen, director adjunct pentru CEE Equity Research al Erste Group, si autorul raportului.In ceea ce priveste indicatorii fundamentali, cifrele asupra carora exista un consens plaseaza in continuare regiunea in conditii foarte corecte. Chiar daca anticipatiile de crestere au scazut, evaluarile au urmat aceeasi directie, astfel incat pietele raman atractive. “Principala concluzie pentru perspectiva din trimestrul al treilea este ca factorii care pun presiune pe piata, precum temerile privind datoria Greciei si stirile recente oarecum pozitive, vor conduce la un avant pe termen scurt pentru pietele de capital. Aceasta evolutie ar trebui sa fie sprijinita si de faptul ca s-au atins niveluri destul de joase in timpul trimestrului al doilea, care ar putea sa reprezinte baza pentru o mica crestere sustinuta. Totusi, nu ne asteptam la miracole in trimestrul al treilea daca avem in vedere comparatia dintre fluxurile de fonduri inca reduse si scenariul consensual care indica o crestere moderata prin revizuirea castigurilor care devin/raman negative”, a mai spus Esskuchen.