(EBS): Sentimentul investitorilor fata de Europa de Est s-a imbunatatit - 06 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Analistii bancii austriece Erste Group sustin ca 2011 va fi benefic pentru investitiile in actiuni, iar sentimentul investitorilor fata de pietele din regiunea Europei Centrale si de Est s-a imbunatatit datorita revenirii atentiei asupra evaluarii fundamentale a companiilor. "Anul 2011 va fi benefic pentru investitiile in pietele de capital, date fiind rezultatele pozitive ale companiilor, evaluarile atractive si randamentele scazute ale obligatiunilor. Consensul indica cresterea EPS (earnings per share - profit net pe actiune al companiilor listate din regiune - n.red.) cu 23% in 2011 pentru regiunea ECE", precizeaza Henning Esskuchen, Co-Director Cercetare Piete de Capital ECE in cadrul Erste. El recomanda investitorilor selectarea actiunilor si nu alocarea in functie de sector, precizand ca sunt preferate actiunile companiilor din sectorul de petrol si gaze, din sectorul materiilor prime, din telecom si utilitati.