(ECT) si-a injumatatit veniturile si si-a triplat pierderile trimestriale PIATA DE CAPITAL - 13 mai 2016

De la TradeVille.ro wiki

Compania Electrocontact din Botoșani a obținut in primul trimestru al acestui an un rezultat negativ de aproape 116.000 de lei, pe fondul unei scaderi a 50% a vânzarilor.Anul nu a inceput bine pentru Grupul Industrial Electrocontact (ECT). in primul trimestru veniturile din vânzarea bunurilor și marfurilor s-au prabușit cu 50,5%, la puțin peste 583.000 lei, de la 1,18 milioane lei in primele 3 luni din 2015. Acesta este contextul unei adânciri de peste trei ori a pierderilor, la aproape 116.000 de lei, fața de aproximativ 37.000 de lei cu un an in urma.Compania a raportat astazi oscilații modeste fața de finele anului trecut atât la nivelul activelor totale, care se cifreaza la 18,59 milioane lei, cât și la cel al datoriilor, care insumeaza 2,45 milioane lei.Listata la Bursa de Valori București, acțiunea Electrocontact a avut astazi volume derizorii, de 53 de bani. Cotația a urcat cu 10%, pâna la prețul de 0,022 lei/acțiune, care da companiei o capitalizare de piața de 3,19 milioane lei (puțin peste 709.000 de euro).