(EL) rascumpara participatiile (FP) pentru 752 mil. lei - 18 iulie 2017
Electrica își va răscumpăra acțiunile pe care Fondul Proprietatea le deține la filialele sale, contra sumei de 752 milioane lei. Decizia a fost luată după un proces care a implicat căutarea mai multor cumpărători de către Fondul Proprietatea.Pachetele din cadrul tranzacției sunt cele la SDEE Distribuție Muntenia Nord, SDEE Distribuție Transilvania Sud, SDEE Distribuție Transilvania și Electrica Furnizare. La primele două entități, FP deține câte 21,99%, iar la ultimele două câte 22%.„Acţiunile vor fi dobândite de Electrica împreună cu toate drepturile ataşate acestora în conformitate cu legislaţia aplicabilă, incluzând dreptul de a primi dividende, cu excepţia dividendelor aferente anului financiar încheiat la 31 decembrie 2016, care rămân a fi încasate de Fond, astfel cum a fost deja aprobat în Adunările Generale ale Acţionarilor Filialelor din data de 17 mai 2017”, se arată în comunicatul înaintat BB.Părţile intenţionează să finalizeze documentaţia aferentă tranzacţiei după obţinerea aprobărilor necesare corporative şi din partea acţionarilor, în Electrica şi în filiale, până la 31 octombrie 2017.Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Electrica SA a aprobat în data de 10 noiembrie 2015 mandatarea Consiliului de Administraţie al Electrica SA pentru a începe negocierile cu Fondul Proprietatea (FP) pentru achiziţionarea de către Electrica a întregii participaţii deţinute de FP la capitalul social al filialelor sale.