(EL) si-a numit ca presedinte un fost secretar de stat, lector la ASE - 31 ianuarie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Consiliul de Administrație al Electrica a decis numirea fostului secretar de stat la Ministerul Energiei Cristian Bușu în funcția de președinte al CA, cu un mandat de un an. În aceeași ședință au fost desemnate și componențele comitetelor CA, informează un comunicat al companiei remis astăzi Bursei de Valori București după închiderea ședinței de tranzacționare. Bușu a ocupat această funcție pentru prima dată în ianuarie 2016, venind de pe postul de secretar de stat în Ministerul Energiei în Guvernul Cioloș, începând cu noiembrie 2015. Președintele Electrica este lector la ASE. El a mai fost director al sucursalei centrale București a Marfin Bank și membru în CA la SIF Oltenia, iar între 2009 și 2013 a ocupat pozția de director economic la Fondul Proprietatea, unde a fost și membru al Comitetului Reprezentanților, iar anterior a fost timp de patru ani consilier economic în cadrul Departamentului Economic al Guvernului. Între anii 2000 și 2005 a lucrat pentru Prudential Financial, New York, ca planificator financiar și broker. Cristian Bușu este doctor în economie la ASE și deținător al unui MBA de la Hofstra University, New York, fiind și licențiat în administrarea afacerilor în cadrul State University Of New York. În 2009 a absolvit programul „Financial Programming and Policies” al FMI de la Washington. Din 2002 deține licențe de tranzacționare pe piețele de capital americane pentru mai multe instrumente financiare, licențe emise de Security and Exchange Commission (SEC). Consiliul de Administrația al Electrica și-a desemnat și componența comitetelor. Astfel, Comitetul de Audit și Risc îl are președinte pe Pedro Mielgo Alvarez, ceilalți membri fiind Arielle Malard de Rothschild și Bogdan George Iliescu. Comitetul de Nominalizare și Remunerare îl are președinte pe Iliescu, în structura sa mai fiind Malard de Rothschild și Corina Georgeta Popescu. Comitetul de Strategie și Guvernanță Corporativă îl are în fruntea sa pe Willem Jan Antoon Henri Schoeber, ceilalți 2 membri fiind Bușu și Ioana Alina Dragan. Electrica este listată la cota Bursei de Valori București după oferta publică primară derulată în iunie 2014 pentru 51% din titlurile sale. La ultimul preț de piață de 13,70 lei/acțiune, de la finele ședinței de tranzacționare de astăzi, capitalizarea bursieră a comaniei este de 4,74 miliarde lei (1,05 miliarde euro).