(ELMA) si-a injumatatit profitul net, in primele noua luni, la 3,64 milioane lei - 16 noiembrie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Scaderea castigurilor survine in contextul unui declin de 16 milioane al veniturilor, la 302,32 milioane lei. Electromagnetica Bucuresti (ELMA) a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit net de 3,64 milioane lei, in scadere cu 53,86% fata de cel de 7,89 milioane lei raportat in perioada similara a anului trecut, potrivit rezultatelor aferente trimestrului trei, publicate pe portalul companiei. Diminuarea de profitabilitate survine in contextul unui declin cu 5,17% al veniturilor, la 302,32 milioane lei, de la 318,82 milioane lei. Incasarile s-au redus in special pe segmentul furnizarii de energie electrica in contextul unei inrautatiri a conditiilor de piata. Conform documentului citat, Electromagnetica a procedat deja la "restructurarea temeinica a portofoliului de clienti de furnizare".Compania are capitaluri proprii atribuibile actionarilor de 257,64 milioane lei, in scadere cu 2,38% fata de 263,92 milioane lei la 31 decembrie 2014. In acelasi interval, datoriile s-au redus cu 12,47%, la 52,07 milioane lei, de la 59,49 milioane lei, in principal pe seama unei diminuari cu aproape 20 de milioane lei a stocului datoriilor comerciale. Electromagnetica este listata la Bursa de Valori Bucuresti si, la ultimul pret de 0,21 lei/actiune al sedintei de ieri, are o valoare de piata de 141,97 milioane lei (31,97 milioane euro), tranzactionandu-se, asadar, cu un discount de 44,89% fata de capitalurile proprii.