(FEP) plateste luna aceasta dividende de aproape 2 milioane de lei cu un randament de 2%. (SIF3) incaseaza 1,75 milioane de lei - 11 iulie 2019

De la TradeVille.ro wiki

Feper plăteşte luna aceasta dividende de aproape 2 milioane de lei cu un randament de 2%. SIF Transilvania încasează 1,75 milioane de lei Feper (FEP), companie listată la Bursa de la Bucureşti care se ocupă cu producerea de echipamente industriale şi care controlează două hoteluri în Predeal şi în Ploieşti, a anunţat miercuri la bursă că va plăti dividende de 2 milioane de lei din profitul realizat în anul 2018. Compania urmează să plătească la finele lunii iulie un dividend de 0,0056 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de circa 2,2%, la preţurile curente de tranzacţionare. Acţionarul majoritar al companiei este SIF Transilvania (SIF3), cu o participaţie de aproape 95%, ceea ce înseamnă că aceasta este şi cea mai mare beneficiară a dividendelor Feper, respectiv 1,75 milioane de lei. Compania Feper este listată pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRO şi are o valoare de piaţă de 87 de milioane de lei, însă un free float, adică număr al acţiunilor disponibile la liber la tranzacţionare, foarte scăzut, ceea ce îi determină o lichiditate extrem de redusă. Astfel, de la începutul anului acţiunile FEP au urcat cu 16% pe un rulaj de tranzacţionare de doar 3.500 de lei.