(FP), condus bine de manageri privati - 12 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Administratorul activelor de 4 miliarde de euro nu a ezitat sa se lupte cu statul roman, cel care l-a angajat, daca interesele lor nu au fost comune.Autoritatile romane sunt presate de FMI sa aduca manageri din sectorul privat la unele dintre marile companii detinute. Deocamdata, singurul exemplu pe care il avem in Romania despre ce inseamna management privat la o societate de stat ar fi dat de Franklin Templeton, care in septembrie 2010 a preluat in administrare Fondul Proprietatea (FP), cu active de 4 miliarde euro si unde Ministerul Finantelor inca mai detine 36,8% din actiuni. Franklin Templeton (FT) administreaza active in valoare de peste 670 miliarde dolari, la nivel global, avand peste 60 de ani experienta in domeniu. Planuri divergente Ce a facut de la preluarea mandatului de administrator? Reprezentantii FT spun ca, in primul rand, au reusit sa listeze Fondul la BVB intr-un timp foarte scurt, de 3 luni de la preluarea mandatului, "ceea ce managementul precedent nu a reusit". Pretul actiunilor FP a crescut cu 20% dupa listare fata de pretul mediu la care se realizau tranzactiile pe piata gri inainte de listare (25 ianuarie). In plus, Fondul a atras un numar semnificativ de investitori. De exemplu, acum exista 125 de investitori institutionali straini, care detin 20,4% din capitalul social al Fondului (fata de 13,6%, inaintea listarii). Totodata, compania de management nu a ezitat sa atace in instanta deciziile luate de Ministerul Economiei, ca actionar majoritar la unele dintre cele mai importante companii din portofoliul Fondului. Un exemplu este decizia ca Romgaz sa doneze bani la stat. De asemenea, "o realizare majora", spune FT, a fost aceea de a bloca proiectul guvernului de a infiinta cei doi "campioni energetici", planul alternativ al FT fiind listarea Hidroelectrica si Nuclearelectrica. In Romania, Franklin Templeton este condusa de polonezul Greg Konieczny, care, potrivit informatiilor vehiculate in presa, ar avea un venit net lunar de 145.000 lei (35.000 euro). Pana in decembrie, FT a incasat un comision de administrare de circa 4 milioane euro, iar in 2011 ar putea lua circa 9 milioane euro, la capitalizarea actuala a FP. ALEGERE Manageri straini versus "boieri" Desi este foarte bine cunoscut ca in fruntea societatilor de stat sunt numiti oameni "de partid", problema ineficientei acestora a aparut pe tapet in aceste zile ca o chestiune de care nimeni nu este responsabil. In umbra celor de la FMI, autoritatile, cu presedintele Traian Basescu (foto) in frunte, au inceput sa-i arate tot mai mult cu degetul pe directorii firmelor de stat, acuzati de dezastrul pe care il aduc la buget. Momentul, unul "nefericit" Presedintele i-a numit, mai nou, "boierii-baroni" ai economiei romanesti. Solutia salvatoare sugerata de cei de la FMI este numirea unor manageri privati, selectati de o companie internationala de resurse umane. Anul acesta ar putea avea manageri privati companiile Tarom sau CFR Marfa, conform FMI. In total, solutia se doreste a fi aplicata la cele mai mari 30-40 de companii de stat. Reprezentantii Franklin Templeton (FT) ne-au declarat ca un astfel de demers este "salutar", printre beneficiile pe care le-ar putea aduce fiind cresterea gradului de transparenta, a eficientei si profitabilitatii acestor companii. "Principalele probleme pe care le-am observat la unele dintre companiile din portofoliu au fost managementul deficient si practicile de guvernanta corporativa, cu impact negativ asupra eficientei si profitabilitatii", sustin reprezentantii FT. La randul sau, Razvan Orasanu, fost presedinte al AVAS, spune ca avantajele numirii unor echipe de directori adusi din mediul privat la companiile de stat ar fi importante. De pilda, "sifonarea fondurilor din companiile de stat ar deveni foarte dificila, pentru ca un manager profesionist nu isi va prelua mandatul pana nu va sti clar ce i se cere". O sarcina foarte dificila a noilor manageri va fi si aceea de a compara situatia din scripte a activelor cu cea reala. Pe de alta parte, alti analisti din piata spun ca momentul este unul "nefericit", intrucat se apropie anul electoral 2012, cand nevoia de bani este maxima si se merge pe principiul "dupa noi, potopul".