(FP), primul emitent din prima liga bursiera care anunta calendarul raportarilor pe 2020: prima notificare, pe 28 februarie - 13 decembrie 2019
Fondul Proprietatea, primul emitent din BET care anunţă calendarul raportărilor pe 2020: prima notificare, pe 28 februarie Fondul Proprietatea (FP), emitent cu expunere la companii de importanţă strategică pentru economia românească, precum Hidroelectrica, Petrom, Nudearelectrica, este primul emitent din cei 16 ale căror acţiuni intră în structura indicelui principal BET, care publică calendarul financiar aferent anului 2020. Astfel, FP a anunţat joi seară la Bursă că pe 28 februarie 2020 va publica rezultatele financiare anuale preliminare aferente anului 2019, pentru ca pe 15 mai 2020 să depună raportul pentru T1/2020, arată datele de la bursă. Mai multe companii de brokeraj din România consideră că Fondul Proprietatea s-ar putea poziţiona anul viitor în clasamentul celor mai performante acţiuni de la bursa de la Bucureşti pe fondul rezultatelor financiare din 2019 şi pe fondul repartizărilor de dividende către investitori din anii precedenţi. Fondul Proprietatea are 9 miliarde de lei capitalizare, iar de la începutul anului 2019 acţiunile sale s-au apreciat cu 34% fără a lua în calcul şi randamentul dividendelor, arată datele de la BVB.