(FP): Achizitia CEZ Romania de catre Hidroelectrica ar ingreuna si intarzia procesul de listare. Nu este oportuna - 24 iunie 2020

De la TradeVille.ro wiki

La finele lunii mai, statui român şi FP au aprobat solicitarea de dividende suplimentare de 750 mii lei pe care FP o înaintase către conducerea Hidroelectrica. FONDUL Proprietatea, acţionar minoritar al producătorului de energie electrică Hidroelectrica, consideră că statul român ar trebui să analizeze riscurile achiziţiei activelor CEZ România 'şi să nu aprobe solicitarea companiei de a depune o ofertă angajantă'. Dar până la urmă statul român, în calitate de acţionar cu 80% al Hidroelectrica, va avea ultimul cuvânt de spus în Adunarea Generală de mâine 25 iunie 2020, la care se va discuta achiziţia activelor CEZ. Fondul Proprietatea consideră că achiziţia activelor CEZ de către Hidroelectrica nu ar crea valoare pentru acţionari şi ar afecta procesul de listare şi evaluarea potenţială a companiei, ceea ce, la rândul său, ar pune în pericol şansele României de a fi promovată la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, susţine FP.