(FP): Actiunile au atins un nou maxim vineri dimineata - 15 aprilie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile Fondului au inceput sa creasca semnificativ inca de joi dimineata, dupa anuntul de miercuri seara privind planul de rascumparare. Titlurile au inchis sesiunea de joi in urcare cu 1,72% si au depasit nivelul de la inchiderea primei sedinte la BVB, din 25 ianuarie 2011. Pretul maxim istoric atins de aceste titluri la Bursa a fost in ziua listarii, cand unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/actiune. In jurul orei 10:20, actiunile FP se schimbau la un pret de 0,667 lei, cu 2,46% peste nivelul de joi. Lichiditatea era de 2,3 milioane lei. In primele 20 de minute de tranzactionare, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in stagnare, iar indicele BET-NG a scazut cu 0,27%. Indicele BET-NG reflecta evolutia titlurilor companiilor din sectorul energetic. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 0,44% peste nivelul de joi. Indicele extins BET-XT fluctua aproape de nivelul de joi, in timp ce indicele extins BET-BK cobora cu 0,11%. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de actiuni romanesti, iar BET-BK reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, printre care si actiunile bancii austriece Erste (EBS). Investitorii au realizat tranzactii cu actiuni de 2,5 milioane lei, din care 92% reprezentau schimburile cu titlurile FP.