(FP): Statul risca sa piarda zeci de milioane de euro daca proiectul de Lege privind administrarea porturilor va fi adoptat - 07 noiembrie 2016
Statul român riscă să piardă zeci de milioane de euro spre beneficiul operatorilor portuari privați dacă proiectul de Lege privind administrarea porturilor va fi adoptat de Parlament, potrivit unui comunicat de presă al Fondului Proprietatea remis, vineri, AGERPRES. 'Fondul Proprietatea este foarte îngrijorat de recentul proiect de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor propus pentru adoptare de către Camera Deputaților în data de 7 noiembrie 2016. Fondul consideră că acesta va genera pierderi financiare uriașe companiilor de administrare a porturilor și căilor navigabile românești', se arată în document. Potrivit lui Greg Konieczny, vicepreședinte executiv Templeton Emerging Markets Group și manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, aprobarea modificărilor legislative ar putea duce la apariția unor 'băieți deștepți'. 'Suntem extrem de îngrijorați de modificările din proiectul legislativ aprobat de Comisia pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților. Considerăm că este unul din cele mai alarmante proiecte legislative din ultimii ani, cu impact asupra activității companiilor în care Fondul Proprietatea este acționar minoritar. Aprobarea acestor modificări legislative de către Parlamentul României este de natură să creeze premisele pentru apariția unor noi 'băieți deștepți' în relațiile comerciale între companiile cu capital de stat și operatorii privați', a spus Konieczny. Potrivit noilor prevederi incluse în propunerea legislativă, nivelul chiriei pentru terenul portuar și infrastructura concesionate operatorilor va fi stabilit pentru o perioadă de 10 ani la nivelul minim al tarifelor de utilizare a domeniului portuar prevăzute în contractele aflate în vigoare. 'Având în vedere că, în prezent, nivelul tarifelor de utilizare a domeniului portuar din anumite contracte pe termen lung este semnificativ mai scăzut comparativ cu valoarea chiriilor la care au fost încheiate recent contracte de închiriere în urma unor licitații publice, Fondul estimează că această prevedere din proiectul de lege va conduce la daune de zeci de milioane de euro pentru companiile de stat afectate și transferul acestor sume în buzunarul operatorilor portuari privați', se arată în comunicat. Conform documentului, proiectul de lege include și alte prevederi favorabile operatorilor porturi, cum ar fi obligația succesorului în drepturi al administrației portuare de a încheia un contract de închiriere cu operatorul portuar și după expirarea contractului de concesiune, elaborarea studiului de oportunitate în cazul sub-concesiunii de către operatorul portuar și nu de către administrația portuară cum ar fi normal, obligația administrațiilor portuare de a se consulta cu operatorii portuari la stabilirea tarifelor, imposibilitatea administrațiilor portuare de a modifica tarifele în alte perioade decât în ultimul trimestru al anului în curs, instituirea unei obligații de a negocia contractul cadru cu asociațiile patronale și profesionale, eliminarea mai multor criterii de încheiere a contractelor între administrațiile portuare și operatorii portuari și controlul administrațiilor portuare de către așa-ziși 'specialiști externi' din cadrul asociațiilor patronale și profesionale. De asemenea, Fondul Proprietatea este îngrijorat de amendamentele privitoare la distribuția profitului către acționari, stabilirea unui nivel minim al investițiilor, precum și de excepțiile de la Legea 111/2016 privind numirea Consiliilor de Administrație și conducerii executive în companiile de stat. Proiectul de lege amintit amendează și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și căilor navigabile, fiind inclus pe agenda Camerei Deputaților pentru dezbaterea finală și vot în data de 7 noiembrie 2016. Fondul Proprietatea speră că Parlamentul României va lua în considerare și 'va analiza cu atenție consecințele negative ale proiectului de lege asupra bugetului de stat și activelor României'.