(FP): Suntem cu ochii pe voi in cazul Hidroelectrica - 22 iunie 2012
Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea (FP), va urmari cu atentie activitatea administratorului special al Hidroelectrica, ca sa protejeze intereselele Fondului. FP este interesat ca Hidroelectrica sa iasa din insolventa „in cel mai scurt timp posibil“. „Managerul de Fond va depune toate eforturile pentru a se asigura ca planul de reorganizare al Hidroelectrica va fi implementat prompt“ si va genera beneficii pe termen lung pentru companie si actionarii sai“, spune Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), intr-un raport trimis la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).Tribunalul Bucuresti a desemnat firma EURO INSOL SPRL ca administrator judiciar interimar al Hidroelectrica si a stabilit ca data de 29 august 2012 sa fie termenul pentru prima Adunare a Creditorilor. Urmatorul termen pentru continuarea procedurii este data de 12 decembrie 2012, cand administratorul judiciar va expune, in sinteza, masurile efectuate.A cincea parte din valoarea Fondului Proprietatea (FP), adica peste 3,1 miliarde de lei, a fost stearsa ca urmare a intrarii in insolventa a Hidroelectrica, conform reglementarilor pietei referitoare la plasamentelor in companiile aflate in insolventa.Greg Konieczny considera ca „planul de reorganizare ar trebui sa urmareasca imbunatatirea fluxului de numerar prin cresterea veniturilor si reducerea cheltuielilor“, potrivit raportului administratorului FP, Franklin Templeton Investment Management.Insolvanta Hidroelectrica a produs reactii nervoase la Bursa, si scaderi al actiunii FP de peste 5,7% de luni si pana in prezent. Cea mai mare scadere s-a inregistrat in 19 iunie, cand a inceput sa vanda si cel mai mare actionar al Fondului, Manchester Securities Corp.Analistii nu cred,totusi, ca valoarea titlului va scadea cu 20%, adica exact la fel xu cat se va diminua valoarea activelor nete ale FP.Managerul FP „nu preconizeaza ca procedura de insolventa a Hidroelectrica sa aiba un impact material asupra actiunilor corporative ale Fondului planificate pentru acest an, inclusiv plata dividendelor, programul de rascumparare si listarea secundara propusa la Bursa de Valori din Varsovia“.