(FP) - 20 februarie 2017
FONDUL PROPRIETATEA (FP), unul dintre cei mai tranzacţionaţi emitenţi de la BVB, a avut anul trecut un profit net de 447 milioane de lei, faţă de pierderi de 565 milioane de lei în 2015. Fondul a raportat pentru finele anului 2016 o valoare a activului net de 11,4 mld. lei, în scădere cu 5,6% faţă de 2015, şi o valoare a activului net pe acţiune de 1,18 lei. Fondul evaluează participaţia de 20% la Hidroelectrica la 3,3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că întreaga companie energetică este evaluată la 17 mld. lei.