(FP) a blocat inregistrarea la Registrul Comertului a deciziilor luate in AGA (OIL) din 21 noiembrie - 02 decembrie 2016
Deciziile adoptate pe 21 noiembrie în adunarea generală a acționarilor Oil Terminal Constanța (OIL), operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră controlat de stat, nu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța din cauză că acționarul minoritar, Fondul Proprietatea, s-a opus înregistrării acestora, iar dosarele au fost trimise spre soluționare Tribunalului Constanța. “Societatea Oil Terminal SA informează acționarii cu privire la faptul că hotărârile nr. 8 și 9 adoptate de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor în ședința din data de 21.11.2016, ora 11.00 precum și hotărârea nr. 10 adoptată de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor în ședința din data de 21.11.2016, ora13.00 nu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța întrucât acționarul Fondul Proprietatea SA a formulat cereri de intervenție împotriva înregistrării acestora, dosarele fiind trimise spre competenta soluționare catre Tribunalul Constanța”, se arată într-un comunicat transmis marți de companie Bursei de Valori București (BVB). În Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 21 noiembrie, acționarii au aprobat structura de garanții în vederea prelungirii facilității de emitere a scrisori de garanție bancară în valoare de 5 milioane euro, scrie News.ro. Un alt subiect aprobat a fost împuternicirea directorului general al societății să semneze documentele necesare privind înregistrarea hotărârilor adunării generale a acționarilor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și pentru efectuarea formalităților privind publicarea acestor hotărâri. În aceeași ședință a fost împuternicită Aura Gabriela Dumitru, în calitate de reprezentant al Ministerului Energiei în Adunarea Generală a Acționarilor, pentru semnarea contractelor de administrare ale administratorilor aleși în ședința din 10 octombrie. Totodată, în AGA din 21 noiembrie a fost aprobată forma contractului de mandat încheiat cu membrii consiliului de administrație aleși în ședința 10 octombrie 2016. În 10 octombrie, reprezentanții Ministerului Energiei în AGA au aprobat revocarea a trei membri din consiliul de administrație din cauză că “nu au fost reconfirmați prin vot cumulativ”. Acesta nu este primul conflict între conducerea Oil Terminal Constanța și acționarul minoritar. Luna trecută, într-o ședință extraordinară a AGA, reprezentanții statului au aprobat majorarea capitalului social de peste cinci ori, de la 58,2 milioane lei la 319,2 milioane lei, în principal printr-un aport în natură din partea statului, reprezentând terenuri în Constanța în valoare de 155,6 milioane lei. Fondul Proprietatea, care deține circa 6% din acțiunile Oil Terminal, a contestat atunci modalitatea de evaluare a terenurilor și a introdus pe ordinea de zi a ședinței AGA un punct conform căruia raportul de evaluare să fie refăcut. Fondul a susținut că evaluarea nu ține cont de costurile de depoluare a terenurilor respective. Compania Oil Terminal Constanța este controlată de Ministerul Energiei, care deține 59,62% din acțiuni. Oil Terminal, care operează unul dintre cele mai mari terminale maritime petroliere din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de peste 14,5 milioane lei în primul semestru din acest an, în creștere cu 41% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania are aproape 1.000 de angajați.