(FP) a cumparat actiuni de 70 milioane de euro - 17 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Fondul Proprietatea (FP) a investit circa 305 milioane de lei (70 mil. euro) in luna februarie, cea mai mare parte a banilor fiind plasati probabil in actiuni listate pe Bursa, potrivit datelor care reies din raportarile lunare privind evolutia activului net. Lichiditatile fondului, care constau in depozite bancare si titluri de stat, s-au redus in februarie cu 305 milioane de lei, in timp ce valoarea portofoliului de actiuni listate a crescut cu 835 de milioane de lei, din care intre 500 si 550 de milioane de lei reprezinta aprecierea valorii participatiilor care se regaseau in portofoliul fondului la finele lunii ianuarie, potrivit calculelor ZF. Restul de circa 300 de milioane de lei ar putea reprezenta plasamente noi, avand in vedere si faptul ca numarul de companii listate din portofoliul fondului a crescut de la 28 la 30. Pe Bursa, singurele titluri pe care s-au realizat tranzactii semnificative in februarie, exceptand FP, au fost actiunile BRD. BERD a vandut luna trecuta 5% din BRD pentru 107 mil. euro, iar printre cumparatori ar putea fi si Fondul Proprietatea. Acestea ar fi primele investitii pe care grupul american Franklin Templeton le face de cand a preluat administrarea activelor Fondului Proprietatea, in septembrie 2010. Informatia nu va putea fi confirmata decat in momentul in care fondul isi va publica portofoliul, la finele primului trimestru.