(FP) a inregistrat un profit de 541 milioane lei in S1 - 16 august 2016
Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat un profit de 540,74 milioane lei la finalul primelor şase luni din 2016, faţă de o pierdere de 89,63 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatul vine ca urmare a unor operaţiuni de vânzare integrală a participaţiilorîn companii precum Romgaz (SNG), E.ON Distribuţie sau E.ON Energie. De asemenea, FP a mai vândut în prima parte a lui 2016 acţiuni Banca Transilvania (TLV) şi BRD. 'Principalul factor care a contribuit la profitul înregistatîn primele şase luni ale anului 2016 a fost câştigul net din vânzarea participaţiilor, compensat parţial de modificarea negativă nerealizată a valorii juste a participaţiilor clasificate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în principal aferentă deţinerii în OMV Petrom SA (o scădere a preţului de 17,2% în perioadă)", au comunicat reprezentanţii Fondului Proprietatea. Capitalizarea bursieră a FP este de 8,399 miliarde lei (1.88 miliarde lei), după ce titlurile FP s-au depreciat cu 5,43% în 2016, în urma unui număr de 23.437 tranzacţii derulate cu titluri Fondul Proprietatea, cu o valoare cumulată de 843 milioane lei.