(FP) a inregistrat un profit net de 570,7 milioane lei, in primele noua luni - 16 noiembrie 2016
Fondul Proprietatea a înregistrat un profit net de 570,7 milioane de lei, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu o pierdere de 432,4 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului precedent, reiese din rezultatele neauditate transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În ceea ce priveşte rezultatul global, acesta a fost de 417 milioane de lei, la 30 septembrie 2016. 'Veniturile brute din dividende (de 351,4 milioane de lei - n.r.) pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2016 reprezentau veniturile din dividende de la companiile din portofoliu, în principal de la Hidroelectrica (134,6 milioane de lei), Electrica Distribuţie Transilvania Nord SA (28,0 milioane de lei), CN Aeroporturi Bucureşti SA (27,4 milioane de lei), Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA (26,9 milioane de lei), Electrica Distribuţie Transilvania Sud SA (26,3 milioane de lei) şi Electrica Furnizare SA (24,5 milioane de lei). Scăderea faţă de primele nouă luni ale anului 2015 a fost în principal determinată de decizia OMV Petrom SA de a nu distribui dividende în 2016, fiind parţial compensată de dividendele mai mari primite de la alte companii din portofoliu', se arată în document.