(FP) a mandatat banca Goldman Sachs sa-i gaseasca cumparatori pentru actiunile (SNP) - 17 septembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Fondul Proprietatea (FP) ar fi mandatat banca americana Goldman Sachs si pe austriecii de la Erste Bank sa ii gaseasca cumparatori pentru un pachet semnificativ de actiuni Petrom (SNP), potrivit unor surse din piata. Fondul detine un pachet de 18,9% din capitalul Petrom care valoreaza 5 miliarde de lei (1,1 mld. euro). Daca fondul va reusi sa vanda intreg pachetul de actiuni la Petrom, atunci aceasta ar fi cea mai mare tranzactie de pe bursa. Speculatiile ca fondul ar vrea sa vanda un pachet semnificativ de actiuni la Petrom au produs ieri busculada pe bursa: actiunile FP au crescut pana la pragul record de 0,91 lei/titlu pe tranzactii de 50 milioane de lei, in timp ce actiunile Petrom s-au corectat cu 2%, pana la 0,464 lei/titlu pe rulaje mult mai mici, de 4,3 milioane de lei. Nu este prima oara cand in piata apar informatii privind o posibila vanzare derulata de FP cu actiuni Petrom. In luna martie FP ar mai fi incercat sa vanda un pachet de actiuni Petrom astfel incat sa ajunga cu detinerea la sub 15% din capital, insa nu a reusit sa faca tranzactia. In martie, fondul ar fi angajat brokerii de la Goldman Sachs si de la Wood, insa acum fondul lucreaza cu Goldman Sachs si cu Erste Bank, banci care i-au intermediat si tranzactia de vanzare de 645 milioane de lei din aceasta vara de la Romgaz. Brokeri din piata spun ca fondul ar cauta cumparatori in special pe pietele externe, astfel ca tranzactia ar putea dura de la cateva zile pana la cateva saptamani. Intrebat de ZF daca are in plan reducerea participatiei la Petrom in urmatoarele sase luni, Greg Konieczny, managerul FP, a raspuns: Am anuntat in luna martie faptul ca, parte a angajamentului sau continuu de a creste valoarea pentru actionari si de a imbunatati lichiditatea activelor din portofoliul fondului, fondul analizeaza optiunile sale strategice pentru a-si reduce potential participatia in OMV Petrom S.A. la o detinere de sub 15%, in functie de conditiile de piata adecvate si de aprobarile necesare. Cand vor aparea noi evolutii materiale legate de aceasta tranzactie le vom anunta intregii piete, ca de obicei, printr-un raport curent. OMV Petrom Vanzarea unui pachet de circa 5% din actiunile Petrom, astfel incat participatia fondului sa scada la sub 15%, nu va fi o tranzactie deloc usoara, avand in vedere ca in mai anul trecut fondul a incercat sa vanda 1,7% din Petrom, dar a vandut doar 1,1% cu un discount de 12%. In mai 2013, fondul a vandut actiunile Petrom la un pret de 0,39 lei/titlu, iar de atunci actiunile SNP au crescut cu 18%. In mai 2013, vanzarea actiunilor Petrom s-a realizat overnight, book-ul de ordine fiind deschis seara, iar in dimineata zilei urmatoare a fost finalizata tranzactia.