(FP) a pierdut jumatate de miliard de euro din momentul listarii - 02 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Suspendarea actiunilor Fondul Proprietatea in sedintele de miercuri si joi pentru intru­nirea AGA a fost benefica pentru lichiditatea acestora la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Dupa ce actionarii au aprobat acordarea unui dividend dublu fata de cel propus initial de administratorii Fondului, actiunile au revenit vineri la tranzactionare cu o valoare a tranzactiilor ce aminteste de euforia primelor zile de la listarea la BVB. Pana la finalul zilei au fost transferate 73,11 mil. actiuni FP pe piata principala, la care se mai adauga inca 6 mil. titluri implicate in trei tranzactii deal, valoarea totala a transferurilor ajungand la 44,4 mil. lei. Prin prisma cotatiei insa, sfarsitul de saptamana nu a fost la fel de bun pentru actiunile FP, primele 20 de minute marcand cea mai puternica scadere de la listare. La ora 10.21 actiunile scadeau cu 3,4%, pana la cotatia unitara de 0,55 lei, pe fondul unui rulaj foarte ridicat pentru momentul respectiv (aproape 4 mil. lei). Acest nivel reprezinta un nou minim istoric pentru titlurile FP, care s-au redresat putin in a doua jumatate a sedintei si au inchis sedinta cu o scadere de numai 3,2%. Dupa evolutia de vineri, valoarea de piata a FP a scazut cu 2,11 mld. lei (518,6 mil. euro) fata de nivelul maxim atins in prima zi de tranzactionare la Bursa. De altfel, dupa AGA capitalizarea FP a scazut cu 0,33 mil. euro, ceea ce reprezinta cea mai drastica scadere inregistrata de la listarea Fondului, in ianuarie.