(FP) a pierdut prima lupta la Romgaz - 14 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Tribunalul Sibiu a respins in ianuarie cererea Fondului Proprietatea (FP) privind anularea hotararii Adunarii Generale a Actionarilor producatorului de gaze Romgaz Medias prin care a fost aprobata donatia de 400 mil. lei (93 mil. euro) catre bugetul de stat, potrivit unui raport transmis de FP Bursei de Valori. In urma acestei donatii, Fondul Proprietatea, care detine 15% din actiunile Romgaz, a pierdut circa 60 mil. lei (14 mil. euro). Guvernul a emis la jumatatea anului trecut o hotarare prin care obliga cele mai profitabile companii din portofoliul statului (Romgaz, Electrica si Loteria Romana) sa doneze anumite sume din profitul pe 2009. Fondul Proprietatea a incercat insa sa se opuna donatiei de la Romgaz. In acest razboi s-au implicat cele mai mari nume de pe piata locala de capital, incepand cu Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, si continuand cu firme de brokeraj si investitori, care au incercat sa le explice reprezentantilor statului cum donatia de la Romgaz trimite un mesaj negativ investitorilor straini. "Este inadmisibil ca Ministerul Economiei, pe langa faptul ca nu se implica in cresterea atractivitatii pietei de capital din Romania prin listarea societatilor cu capital majoritar de stat, altereaza iremediabil imaginea Bursei si descurajeaza investitiile in Romania. Faptul ca instanta a respins cererea initiata de Fondul Proprietatea de a anula hotararea AGA si implicit donatia catre bugetul de stat creeaza un precedent periculos pentru toti actionarii minoritari: repartizarea unei parti din profit in mod subiectiv doar catre actionarul majoritar", au explicat reprezentantii Asociatiei Investitorilor de pe Piata de Capital (AIPC). Franklin Templeton a anuntat ca va continua litigiul impotriva donatiei de 400 mil. lei prin promovarea cailor de atac, in conditiile legii. Administratorul FP nu a precizat cu ce casa de avocatura lucreaza. De cealalta parte, Romgaz este consiliata de firma de avocatura Bostina si Asociatii.