(FP) a renuntat la (COTE) - 24 aprilie 2018

De la TradeVille.ro wiki

Fondul Proprietatea a vândut toată participaţia pe care o deţinea la Conpet, de peste jumătate de milion de acţiuni, respectiv 6,06% din companie, reiese dintr-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Cu o zi înainte, Dedeman, deţinut de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, au crescut deţinerea de la 1,35% din companie, la 7,413%, aceasta fiind realizată pe piaţa secundară. De la începutul anului, acţiunile companiei au urcat cu 13,08%, iar în ultima lună au scăzut cu 3,1%.Acţionarii Conpet au anunţat pe 6 martie că au aprobat programul de investiţii pentru 2018, în valoare totală de 76,625 milioane lei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. Din această sumă, 65,1 milioane lei vor fi utilizaţi pentru continuarea unor investiţii şi 11,524 milioane lei pentru investiţii noi.De asemenea, acţionarii au aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede venituri totale de 417,692 milioane lei, cheltuieli 345,513 milioane lei şi un profit net de 60,668 milioane lei.Veniturile din exploatare sunt estimate la 416,134 milioane lei, iar cheltuielile pentru exploatare la 345,413 milioane lei. Profitul brut este preconizat la 72,179 milioane lei.Transportatorul naţional de ţiţei şi produse petroliere Conpet a obţinut, anul trecut, un profit net de 73,661 milioane de lei, în urcare cu 3% faţă de rezultatul din 2016, când a înregistrat un câştig de 71,547 milioane de lei.Conpet oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată (CF), asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din producţia internă şi din import. Societatea operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 km, care traversează 24 de judeţe ale ţării. Operaţiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central.