(FP) anunta ca actionarii Hidroelectrica au decis listarea companiei - 30 ianuarie 2012
Actionarii Hidroelectrica au decis, vineri, in AGA, listarea producatorului de electricitate la Bursa de Valori Bucuresti, potrivit unui anunt al Fondului Proprietatea (FP), actionar minoritar al companiei preluat de Mediafax. "Administratorul Fondului anunta ca in data de 27 ianuarie 2012 a avut loc Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Hidroelectrica prin care a fost aprobata admiterea la tranzactionare pe piata reglementata administrata de Bursa de Valori Bucuresti a actiunilor Hidrolelectrica", se arata intr-un anunt al Fondului Proprietatea transmis actionarilor.Guvernul a avizat, saptamana trecuta, inceperea procedurilor de listare la Bursa a cate unui pachet de 10% din actiunile Hidroelectrica si Nuclearelectrica, conform intelegerii cu Fondul Monetar International (FMI). Autoritatile romane au convenit cu FMI ca procedurile de listare a Hidroelectrica sa fie incheiate pana la sfarsitul lunii octombrie a acestui an, dupa ce in primele doua luni va fi angajata o banca de investitii care sa pregateasca operatiunea.Listarea Hidroelectrica va fi realizata printr-o majorare a capitalului companiei, o operatiune similara urmand sa fie derulata si in cazul Nuclearelectrica. Astfel, pana la jumatatea lunii februarie 2012 va fi selectata o banca de investitii care sa pregateasca vanzarea actiunilor, iar prospectul de vanzare va fi publicat pana la sfarsitul lunii iulie. Fondul Proprietatea detine 20% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital. Hidroelectrica are un capital social de 4,449 miliarde lei.Hidroelectrica este mentinuta pe lista companiilor pentru care va fi numit un manager privat, termenul pentru aceasta procedura fiind in continuare sfarsitul lunii decembrie 2011. Guvernul s-a angajat fata de FMI sa vanda actiuni reprezentand cate 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel putin 10% din Hidroelectrica si Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom, o participatie de 20% din CFR Marfa si pana la 20% din Tarom. Statul a selectat deja intermediarii pentru ofertele de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz si Tarom.