(FP) are la noua luni un profit net de 906 mil. lei, plus 59% - 16 noiembrie 2017
Fondul Proprietatea (FP), al doilea cel mai tranzacţionat emitent de la Bucureşti, a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 906,4 milioane lei, în creştere cu circa 59% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut. „Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2017 a fost venitul brut din dividende, care a crescut datorită deciziei OMV Petrom SA de a distribui dividende în 2017 (106,8 milioane lei) şi datorită dividendelor mai mari distribuite de Hidroelectrica SA (206,6 milioane lei), precum şi datorită dividendelor speciale în sumă de 170,6 milioane lei distribuite în septembrie 2017 de companiile controlate de stat, în special Hidroelectrica SA şi CN Aeroporturi Bucureşti”, explică FP.O contribuţie semnificativă la profitul înregistrat în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2017 a avut, de asemenea, modificarea pozitivă a valorii juste aferente participaţiilor la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere, în special OMV Petrom SA, ca urmare a creşterii preţului acţiunii companiei în cursul perioadei (creştere cu 10,7%)”, se menţionează în raportul publicat la bursă. Fondul avea la finele lunii septembrie active de 10,6 mld. lei.