(FP) in mana actionarilor: Restrictiile de vot au fost eliminate - 24 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Restrictiile de vot aplicate actionarilor Fondului Proprietatea (FP) au fost eliminate in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de miercuri. Detinatorii de actiuni FP vor putea astfel sa voteze cu toate actiunile, dupa ce, pana acum, drepturile de vot erau injumatatite in cazul actionarilor care aveau mai mult de 1% din titlurile Fondului. Anterior, doar statul roman putea sa voteze cu toate actiunile. La AGA de miercuri au participat circa 33% din actionarii FP. Decizia privind modificarea actului constitutiv in vederea eliminarii restrictiilor de vot a fost aprobata cu o majoritate covarsitoare, de peste 80%. Actionarii au decis si in favoarea extinderii atributiilor Franklin Templeton, administratorul FP, care va putea sa faca tranzactii in limita a 20% din activele Fondului. Actionarii FP mai trebuiau sa decida miercuri daca vor reduce capitalul social cu 240,3 milioane lei, insa acest punct de pe ordinea de zi nu a mai fost discutat din cauza lipsei de cvorum (minim 50% din actionari prezenti). In schimb, actionarii au aprobat bugetul de venituri si cheltuieli al Fondului Proprietatea pentru anul viitor. Acesta anticipeaza un profit de 442,5 milioane lei in 2012, mai mult decat dublul preconizat in bugetul pe anul acesta.