(FP) vrea ca Hidroelectrica sa distribuie intreg castigul pe 2016 ca dividende, plus 1 miliard de lei din rezerve - 09 mai 2017
Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiunile companiei de stat Hidroelectrica, controlată de Ministerul Energiei cu 80% din capital, vrea ca producătorul de energie hidro să distribuie acționarilor 100% din profitul net obținut în 2016 sub formă de dividende, plus încă 1 miliard de lei proveniți din rezultatul reportat al companiei, reprezentând surplus realizat din rezerve de reevaluare. FP a solicitat completarea în acest sens a ordinii de zi a AGA Hidroelectrica programată pentru 26 mai. Fondul cere, astfel, "aprobarea repartizării a 100% din profitul net distribuibil acționarilor aferent anului 2016 sub formă de dividende", precum și "aprobarea distribuirii sumei de 1 miliard de lei către acționarii societății, proporțional cu participarea acestora la capitalul social, din rezultatul reportat reprezentând surplus realizat din rezerve de reevaluare", cele două distribuiri urmând să se cumuleze, iar plata să se facă în maximum 20 de zile de la data eventualei hotărâri AGA în acest sens. Hidroelectrica a terminat anul trecut cu un profit brut istoric, de circa 1,5 miliarde lei. Anterior, ordinea de zi a AGA convocată de directoratul Hidroelectrica prevedea "aprobarea repartizării rezultatului reportat, a profitului și stabilirea dividendului pe acțiune în conformitate cu OG 64/2001 și OUG 29/2017". OUG nr. 29/2017, în vigoare din 5 aprilie, prevede că profitul nerepartizat al companiilor de stat se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare, putând fi redistribuit ulterior sub formă de dividende, și că, începând cu aprobarea situațiilor financiare ale anului 2016, rezultatul reportat existent în sold la data de 31 decembrie a fiecărui an poate fi distribuit sub formă de dividende de către companiile de stat, inclusiv în ceea ce privește rezultatul reportat reflectat în situațiile financiare ale anului 2016. 80% din profitul net de repartizat al Hidroelectrica pe anul anterior, 2015, respectiv suma totală de 675,11 milioane lei, a fost distribuită acționarilor în 2016 sub formă de dividende. Astfel, statul român, prin Ministerul Energiei, a încasat suma de 540,47 milioane lei, iar Fondul Proprietatea – 134,64 milioane lei. Compania nu și-a publicat încă raportul anual pe 2016, însă în cel pe 2015 se dau detalii despre rezervele din reevaluare ale Hidroelectrica. Astfel, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 prevede, la art. 109 alin. (2), că "câștigul din reevaluare se consideră realizat la scoaterea din evidență a activului pentru care s‐a constituit rezerva din reevaluare. Cu toate acestea, o parte din câștig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului". "Ca urmare a adoptării politicii prezentate mai sus, s-a creat o disproporție uriașă între rezerva din reevaluare (aproximativ 11 miliarde lei) și surplusul realizat din rezerve din reevaluare (aproximativ 1,1 miliarde lei, din care 1,05 miliarde lei reprezintă surplusul realizat ca urmare a amortizării integrale a mijloacelor fixe; 67 mil. lei – surplus realizat în urma vânzării/casării mijloacelor fixe). Diferența semnificativă dintre rezervele din reevaluare și rezervele/rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare se datorează faptului că activele societății au durate de amortizare ridicate ca urmare a naturii acestora, cât și a faptului că Hidroelectrica nu intenționează să vândă activele cu valoare materială existente în patrimoniul societății (astfel se explică surplusul realizat în urma vânzării/casării de mijloace fixe de doar 67 milioane lei). Majoritatea activelor deținute de Hidroelectrica SA (ex.: centrale electrice) sunt strict legate de active aferente domeniului public (baraje, diguri etc) concesionate de la statul român. Prin urmare, alegerea acestei metode în trecut conducea la lipsa realizării oricăror beneficii pentru companie și pentru acționarii sai", se explică în documentul citat. În raport se mai arată că această disproporție este în defavoarea societății, întrucât rezervele/rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare nu poate fi utilizat pentru acoperirea eventualelor pierderi contabile, pentru majorarea capitalului social al societății sau pentru alte utilizări decât în cazul în care aceasta a fost transferată în contul 1175 “Rezultat reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare". "Ținând cont de informațiile prezentate mai sus și de art. 5 coroborat cu art. 61 din OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiilor financiare anuale consolidate s-a adoptat o modificare de politică contabilă cu privire la realizarea câștigului din rezerve din reevaluare, respectiv realizarea câștigului din rezerve din reevaluare pe măsura utilizării activelor (pe măsura amortizării), posibilitate prevăzută și în paragraful 2, art. 109 din OMFP nr. 1802/2014. Cu această ocazie s-a efectuat și o revizie a Manualului de Politici Contabile pe problematica rezervelor din reevaluare. Efectele schimbării acestei politici contabile vor fi înregistrate în evidența contabilă în anul 2016, efecte care nu vor afecta contul de profit și pierdere al anului 2015. În urma calculelor influenței schimbării politicilor contabile a rezultat transferarea sumei de 4,83 miliarde lei din contul 105 "Rezerve din reevaluare" în contul 1175 "Rezultat reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare". Totodată, din această analiză a reieșit un impact fiscal de 14.709.004 lei rezultat din scăderea rezervei din reevaluare din anul 2012, scădere care a fost acoperită parțial cu rezerva realizată pe măsura amortizării mijloacelor fixe", se precizează în raportul anual al Hidroelectrica pe 2015. Hidroelectrica a încheiat primul trimestru din 2017 cu un profit brut de 482 milioane lei, cel mai mare câștig trimestrial obținut până acum de companie, cu 100 milioane lei mai mare față de perioada similară a anului trecut, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, directorul general al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru, care a precizat că societatea dispune de lichidități de peste 2,7 miliarde lei (circa 600 milioane euro) în bănci. Pentru primele patru luni din acest an, compania estimează un profit brut de 600 milioane lei. Managerul estimează că listarea la bursă a Hidroelectrica, un eveniment mult așteptat pe piața de capital și care nu are încă un termen clar din partea actualului guvern, ar putea aduce la buget circa 1 miliard de euro. ”Noi ne-am îndeplinit obligațiile în ceea ce privește listarea. Am întocmit și întocmim toate lucrările solicitate ori de câte ori este nevoie. Lucrăm la documentația necesară listării încă de când compania era în insolvență. Statul va lista un pachet de 15%, plus alte 5% de la Fondul Proprietatea, care vrea să își vândă o parte din acțiunile deținute”, a explicat Agliceru. O piedică în calea listării este reprezentantă, însă, de investițiile nerentabile, unele începute înainte de 1990. ”Investițiile nerentabile reprezintă una din cauzele intrării companiei în insolvență. Ne referim la 17 obiective de investiții cu funcțiuni complexe, al căror rol principal nu este producția de energie electrică. Pentru a fi finalizate, ar trebui ca Hidroelectrica să investească încă 2 miliarde de euro. Acestea nu pot fi continuate de Hidroelectrica, pentru că nu sunt profitabile, nu pot fi amortizate și, în situația în care vor fi continuate de noi, ar diminua cu cele 2 miliarde de euro valoarea societății la listare”, a precizat directorul Hidroelectrica. Banii din listare ar putea ajunge la bugetul statului, în prezent făcându-se demersuri în acest sens, a mai spus Agliceru. Asta ar presupune schimbarea metodologiei de privatizare decise în 2013. Aceasta prevedea majorarea capitalului social al Hidroelectrica prin emiterea de acțiuni noi reprezentând 15% din capital, banii plătiți de cumpărătorii acțiunilor urmând să intre în conturile companiei. Acum, după cum a sugerat și fostul administrator judiciar al companiei, Remus Borza, s-ar putea vinde la BVB 15% din acțiunile existente ale Hidroelectrica, din pachetul de 80% controlat de Ministerul Energiei, scenariu în care suma obținută în urma listării ar intra în bugetul de stat, ajutând la reducerea deficitului. Perspectivele pieței energetice, schimbările legislative pregătite în domeniu și impactul acestora asupra jucătorilor din domeniul energetic dar mai ales asupra consumatorului vor fi anunțate, pe lângă multe alte teme, la Profit Energy.forum, pe 15 mai, la Hotel Intercontinental, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice.