(IMP) s-a mentinut pe pierdere. Numarul de contracte semnate a crescut cu 35% la 9 luni - 16 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

In trimestrul al treilea din anul 2011, Impact Developer&Contractor SA (Impact) a semnat contracte aferente produselor imobiliare in valoare totala de 8,37 mil. lei. Valoarea contractelor a fost cu 43% mai mare decat cea estimata pentru acest trimestru. Cu toate acestea, unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari din tara continua sa inregistreze pierdere si in 2011, mai mult de jumatate din pierderile companiei provenind din cele de exploatare, conform unui comunicat al Impact. Astfel, conform indicatorilor financiari la data de 30.09.2011, compania a inregistrat o pierdere la 9 luni de 14,4 milioane lei. Rezultatul este formata din pierdere din exploatare de 8,9 milioane lei si pierdere financiara de 5,5 milioane lei. „Precizam ca pierderea din exploatare provine din rezilierea unor contracte semnate in anul 2008 ca urmare a intrarii in lichidare a unor beneficiari (circa 3 mil. lei) si nu este rezultatul activitatii din anul 2011”, se arata in raportul firmei. Totusi, oficialii companiei arata ca, de la inceputul anului interesul beneficiarilor pentru produsele de locuire ale companiei a crescut, intrucat numarul de contracte semnate in primele 9 luni din anul 2011 a fost de 121, cu 35% mai multe decat in aceeasi perioada din 2010 , cand au fost semnate in total 89 de contracte. La sfarsitul trimestrului al treilea din 2011 ponderea contractelor de inchiriere era mai mare decat cea a contractelor de vanzare, fiind incheiate 68 de contracte de inchiriere si 53 de contracte de vanzare. Totodata, peste 50% din contractele de inchiriere au optiune de cumparare in termen de 9 luni. In plus, din punct de vedere al obligatiilor financiare, nu exista restante la plata creditelor sau a impozitelor si taxelor. La data de 30.09.2011, Impact SA avea de recuperat de la bugetul central si bugetele locale suma totala de 5,33 milioane de lei, suma din care circa 3 milioane de lei sunt in litigiu cu ANAF. In ciuda contextului economic dificil, in trimestrul III din acest an, Impact a vandut si peste 3.300 mp de teren, sub forma de loturi, destinate locuintelor sau micilor afaceri, in Ploiesti si Bucuresti.La data de 30.09.2011, disponibilitatile companiei Impact erau de 16,3 milioane lei, cu circa 20% mai mari decat cele de la inceputul anului.In plus, dupa 9 luni datoriile pe termen lung au scazut cu 26%, iar cele pe termen scurt au scazut cu 4%, ca urmare a rambursarii unor credite in valoare de 24,7 milioane lei. Impact Developer & Contractor SA, infiintata in 1991 prin subscriptie publica, este cotata la Bursa de Valori Bucuresti. Compania, care a introdus conceptul de "ansamblu rezidential" in Romania, a dezvoltat pana acum in 5 orase 16 zone rezidentiale pentru mai mult de 2.500 de familii care locuiesc in case si apartamente. Portofoliul este completat cu 25.000 de metri patrati de birouri si spatii comerciale, precum si de servicii de administrare complexe. Principalii indicatori ai Impact SA la data de 30.09.2011, comparativ cu 30.09.2010 (cifre neauditate/ neconsolidate): 30.09.2010 30.09.2011 Venituri din exploatare 21.455.901 14.813.770 Cheltuieli din exploatare 24.737.504 23.673.661 Pierdere din exploatare -3.281.603 -8.859.891 Venituri financiare 10.889.219 13.089.059 Cheltuieli financiare 14.313.466 18.607.777 Profit financiar -3.424.247 -5.518.718 Profit brut -6.705.850 -14.378.609 Sursa: Impact