(IMP) se asteapta la un profit operational de 4,07 mil. lei in 2010 - 28 aprilie 2010
Dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP) estimeaza ca va inregistra in acest an un profit brut operational de 4,07 milioane lei, potrivit deciziilor luate de catre actionari in adunarea generala.Compania prognozeaza ca va obtine venituri financiare de 7,85 milioane lei si cheltuieli de 7,7 milioane lei. Profitul din activitatea financiare este estimat la 151.902 lei, compania asteptandu-se la un profit de 3,25 milioane lei in primul trimestru al anului si la pierderi pana la finalul lui 2010.Societatea si-a revizuit in scadere rezultatele financiare preliminare si a afisat un profit net de 141.540 lei.Actionarii au aprobat autorizarea majorarilor de capital al societatii in perioada aprilie 2010 – aprilie 2011, cu pana la 100% din capitalul actual. Totodata, Consiliul de Administratie a fost imputernicit sa atraga credite suplimentare pentru proiecte noi si de a constitui garantiile necesare in limita a 5 milioane euro.In prezent, Impact are un capital social de 200 milioane lei, impartit in 200 milioane actiuni cu o valoare nominala de 1 leu. Principalii actionari sunt Dan Ioan Popp, cu o detinere de 22,06%, si Carmen Sandulescu, cu o participatie de 11,61%. La finalul anului trecut in actionariat a intrat si fondul de investitii american Franklin Templeton si are 6% din companie.Capitalizarea companiei este de 158 milioane lei (38,36 mil. euro), potrivit ultimului pret de 0,79 lei/actiune.