(IPRU) vede venituri in crestere, dar scaderea profitului - 31 martie 2015
Producatorul de cabluri IPROEB Bistrita (simbol bursier IPRU), cu o capitalizare de aproape 38 milioane de lei, si-a bugetat venituri in crestere cu 4% in acest an, la 92 de milioane de lei, insa estimeaza o reducere a profitului brut de la 1,14 mil. lei in 2014 la 0,9 mil. lei in acest an. Asteptarile mai putin optimiste privind rezultatul brut din acest an pot fi legate si de o crestere a pretului aluminiului mai ales in a doua jumatate a anului trecut si asta dupa ce in primul semestru din 2014 producatorii de cabluri listati la Bursa si-au imbunatatit marjele ca urmare a scaderii preturilor la aluminiu si cupru. Contextul international s-a schimbat insa in partea a doua a anului, iar reprezentantii Iproeb noteaza in raportul care prezinta rezultatele din 2014 ca „pretul aluminiului a crescut cu 22% in al doilea semestru, iar preturile de vanzare nu au putut acoperi aceste cresteri”, ceea ce a dus la o crestere de 14% a cheltuielilor activitatii de baza. Iproeb Bistrita are 322 de angajati, iar actiunile companiei au crescut cu 90% in ultimul an. De la inceputul lui 2015 titlurile producatorului au consemnat un avans de 52%, fiind una dintre vedetele Bursei de la Bucuresti. Producatorul realizeaza 94% din cifra de afaceri anuala pe piata interna, in timp ce exporturile acopera doar 6,5% din livrari. Printre cei mai importanti clienti ai companiei se numara E.ON. Distributie, Electromontaj Bucuresti, Enel Distributie, iar la export Leoni in Serbia, Maroc si Ucraina, dar si Fujikura, doi dintre cei mai mari producatori de componente auto din lume. La fel ca si Iproeb, grupul Leoni, unul dintre cei mai importanti clienti ai fabricii de cabluri, are un centru de productie in Bistrita. Cel mai mare actionar al companiei este Electromontaj Bucuresti, companie controlata de mai multe persoane fizice. Anul trecut cifra de afaceri a Iproeb a crescut cu 10%, la 85 mil. lei.