(LACT), evaluata la 35 mil. lei dupa primele tranzactii din ultimii trei ani - 15 iunie 2015
Producatorul de lactate si mezeluri Lactag Costesti (simbol bursier LACT) a fost cotat la o capitalizare bursiera de 35,7 mil. lei de primele tranzactii realizate in ultimii trei ani. Cei doi actionari majoritari - Adriean Asan si Robert Iriza, fiecare cu cate 49% din capital - au inceput sa vanda actiuni pentru a indeplini conditiile de lichiditate de pe piata AeRO. Titlurile LACT nu au mai fost tranzactionate din anul 2012, cand actualii proprietari au preluat controlul companiei. Saptamana trecuta, un numar de 234 de actiuni (0,02% din capitalul companiei) au fost vandute pe bursa de Adriean Asan si Robert Iriza pentru o suma de 7.250 de lei. Pretul la care s-a incheiat tranzactia a fost de 35 de lei, cu 123% peste referinta anterioara. Pentru a atinge pragul de 10% free-float (ponderea actiunilor disponibile la tranzactionare) cerut de bursa pentru listarea pe piata alternativa, cei doi va mai trebui sa vanda 82.000 de actiuni, la o valoare de circa 2,8 mil. lei la ultimul pret din piata. Capitalizarea determinata de tranzactiile cu volume mici realizate saptamana trecuta evalueaza Lactag la un multiplu PER (pret-profit net) de 13,5, raportat la castigul realizat in 2014, de 2,6 milioane de lei. Spre comparatie, producatorul de lactate Albalact (ALBZ), listat pe piata principala a bursei, este evaluat la un multiplu PER de 15,5. Albalact are o capitalizare de 190,6 milioane de lei. Actionarii Lactag si-au anuntat intentia de a realiza o majorare de capital in interval de maximum 10 luni, operatiune la care vor putea participa si investitori noi in limita a 35-40% din totalul capitalului.