(M) a cumparat pachetul majoritar al unei clinici din Sibiu si urmareste si alte achizitii in Romania si in afara granitelor - 16 martie 2021

De la TradeVille.ro wiki

MedLife (simbol bursier M) a cumpărat 60% din acţiunile Medica Sibiu, un jucător de talie mică din piaţa privată de sănătate, cu afaceri de 3,7 mil. lei în 2020, în uşoară creştere faţă de anul anterior. Valoarea tranzaacţiei nu a fost făcută publică. MedLife mai are pe radar şi alte achiziţii, inclusiv în afara ţării. „Chiar dacă pandemia a recalibrat planurile de dezvoltare din ultimul an, dar şi pe cele din anul în curs, aşa cum am anunţat, continuăm planul de extindere şi dezvoltare, păstrăm deschis programul de achiziţii. Avem în derulare trei – patru discuţii avansate în România şi una – două în afara graniţelor a spus Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al MedLife Group. MedLife are o prezenţă puternică în Sibiu, unde deţine Spitalul Polisano, preluat la finalul lui 2017, dar şi prin divizia de clinici dentare Dent Estet, care a intrat pe piaţa din Sibiu în 2019. Medica Sibiu a fost înfiinţată în 2001 şi are o policlinică, un laborator de analize şi un centru de medicina muncii. Compania este deţinută de Dorel Aldea, de profesie medic, actualul director executiv al Casei Judeţene de Pensii Sibiu, din informaţiile publice. Daniela Aldea, soţia fondatorului Medica, este directorul general al companiei preluate de MedLife. MedLife are o capitalizare de 1,2 mld. lei, şi este deţinută de Mihail Marcu (16,6%), Mihaela Gabriela Cristescu (14%) şi Nicolae Marcu (11,1%). Compania a anunţat recent şi rezultatele din 2020, raportând afaceri de aproape 1,1 mld. lei, în creştere cu 11,5%, la un profit net de 62 milioane de lei.