(M) cumpara 75% dintr-un laborator de anatomie patologica, intr-o tranzactie care ar fi fost consiliata de UniCredit - 11 septembrie 2019
MedLife cumpără 75% dintr-un laborator de anatomie patologică, într-o tranzacţie care ar fi fost consiliată de UniCredit ,MedLife ţine însă preţul la secret. Mihai Marcu, CEO: Mai urmează achiziţii. MEDLIFE (M), furnizor de servicii medicale private listat la bursa de la Bucureşti si ale cărui acţiuni intră în structura indicelui principal BET, a achiziţionat 75% din laboratorul de anatomie patologică Onco Team Diagnostic, o unitate medicală cu o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro în 2018. Tranzacţia a cărei valoare nu a fost făcută publică, chiar dacă MedLife este companie listată la bursa de la Bucureşti şi are printre acţionari şi câteva milioane de români prin intermediul fondurilor Pilon II, ar fi fost intermediată pe partea de M&A de banca UniCredit, potrivit informaţiilor ZF. La întrebarea ZF privind valoarea achiziţiei şi cine sunt acţionarii vânzători, MedLife a transmis că a achiziţionat 75% din Onco Team Diagnostic şi că va reveni cu răspunsuri cu privire la celelalte întrebări. Până la închiderea ediţiei ZF, MedLife nu a oferit mai multe detalii. 'Laboratorul este dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, în linie cu standardele MedLife, iar echipa este formată din medici supraspecializaţi pe nişa lor. Este primul pas din proiectul de extindere şi dezvoltare aprobat de acţionari în urmă cu câteva luni. Urmează o perioadă susţinută de achiziţii, la finalul căreia dorim să ne consolidăm poziţia de lider", spune Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al MedLife, într-un document publicat la bursă. Plus 18% Evoluţia acţiunilor MedLife în ultimele şase luni (lei/acţiune) MIHAI MARCU, CEO al MedLife: Urmează o perioadă susţinută de achiziţii, la finalul căreia dorim să ne consolidăm poziţia de lider. Laboratorul cu profil de anatomie patologică şi biologie moleculară oferă totodată servicii de laborator în contract cu Casa de Asigurări de Sănăate a Municipiului Bucureşti, alături de judeţele Argeş şi Dâmboviţa. Prin preluarea laboratorului Onco Team Diagnostic, MedLife ajunge la un portofoliu compus din 24 de companii achiziţionate, cel mai recent anunţată fiind Centrul Badea Medica din Cluj-Napoca. MedLife are o strategie agresivă de dezvoltare, reflectată prin achiziţii, care a fost apreciată de acţionari în contextul în care preţul acţiunilor s-a apreciat în anul 2019 cu 19%.