(MABE) produce bere la PET pentru magazinele Real - 26 iulie 2010
Reteaua de hipermarketuri Real, detinuta de grupul german Metro, a inceput sa comercializeze recent bere sub marca privata TiP. Reprezentantii retailerului au afirmat ca berea TiP, cu o concentratie alcoolica de 5%, este produsa in Romania in ambalaje PET (sticla de plastic) de doi litri de catre un furnizor belgian fara a dezvalui insa numele producatorului. Marca este produsa de Martens Galati, filiala locala a companiei belgiene Martens. Contactat de Ziarul Financiar, directorul general al companiei Vasile Joanta a confirmat aceasta informatie insa nu a oferit mai multe detalii. "Volumul inregistrat (de la momentul lansarii - n.red.) a depasit estimarile noastre initiale cu un procent de 20%", a declarat Adriana Pita, division manager corporate communication & PR al real,- Hypermarket Romania. Aceasta a adaugat ca Real intentioneaza sa lanseze noi produse in viitor, mai ales din domeniul alimentar, sub marcile private real,- QUALITY si TiP. Martens, producator de bere care a inregistrat o injumatatire a afacerilor in 2009, la 4,1 mil. euro, produce si pentru marcile private ale retailerilor Cora (Winny), Steiner (miniMax Discount) sau Top Budget (Interex). Real opereaza 25 de magazine la nivel local si a avut anul trecut vanzari nete de 671 mil. euro, cu aproape 8.300 de angajati.