(MABE) se transfera de pe RASDAQ pe AeRO - 17 februarie 2015
Actionarii producatorului de bere Martens din Galati (simbol bursier MABE) au decis in AGA sa mentina la tranzactionare actiunile companiei, care va fi transferata de pe RASDAQ pe sistemul alternativ de tranzactionare AeRO operat de bursa de la Bucuresti (BVB). Producatorul de bere este controlat in proportie de 67,6% de compania belgiana Bockhold NV, restul actiunilor fiind detinute de alti investitori de pe bursa. Martens a incheiat primele noua luni din 2014 cu un rulaj de 26,5 mil. lei, in stagnare comparativ cu perioada similara a anului anterior, in timp pe profitul a crescut de 12 ori, pana la 1,4 mil. lei. Piata RASDAQ se va desfiinta la finele lunii octombrie, iar companiile listate aici mai au o saptamana pentru a convoca AGEA in care sa decida daca se delisteaza sau daca raman pe bursa, pe ATS sau pe piata reglementata. Actiunile MABE s-au tranzactionat cel mai recent pe 11 februarie, in urcare cu aproape 17% pana la pretul de 2,5 lei/actiune. La aceasta referinta compania are o capitalizare bursiera de 2,3 mil. lei.