(MEOY) vrea sa acorde dividende cu un randament de 8% - 07 martie 2019
Mecanica Codlea (MEOY), compania care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa de închiriere a utilajelor agricole, vrea să repartizeze 94% din profitul net obţinut la 31 decembrie 2018 sub formă de dividende cu un randament de 7,8%, plata acestora fiind programată pentru 10 mai 2019, potrivit unui raport la bursă al emitentului prezentat de Ziarul Financiar. Ioan Paşcanu, administratorul unic al societăţii, convoacă în data de 9 aprilie 2019 Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) în vederea discutării, aprobării sau modificării situaţiei financiare pe 2018 şi a aprobării repartizării profitului net obţinut anul trecut, astfel: 6% rezervă legală, iar suma de 377.400 lei sub formă de dividende (0,00508 lei brut/acţiune). Compania cu o capitalizare de 4,8 mil. lei urmează să prezinte rezultatele financiare aferente anului 2018 în data de 15 aprilie 2019. Mecanica Codlea este deţinută în proporţie de 81% de SIF Transilvania (SIF3) şi în proporţie de 11% de Reximper Prod din Braşov. De la începutul anului, acţiunile MEOY, care se tranzacţionează pe piaţa AeRO Standard a BVB, înregistrează o creştere de 66,67%, pe un rulaj de aproape 7.000 de lei.