(OLT), singura mare intreprindere industriala sub controlul statului, a ajuns cea mai vanata companie de pe Bursa - 27 mai 2011
De la inceputul lunii, actiunile Oltchim au crescut de peste doua ori, pe fondul unor tranzactii tot mai mari, iar valoarea companiei a urcat la 88 mil. euro, fata de 16 mil. euro la mijlocul lunii februarie. Combinatul Oltchim a implinit ieri 45 de ani, compania fiind una dintre cele mai reprezentative intreprinderi ale perioadei comuniste. Grupul german PCC, principalul actionar minoritar al combinatului, incearca sa isi asigure un avantaj strategic in viitoarea privatizare, cumparand actiuni de pe Bursa pentru a-si consolida pozitia in actionariat. In ultimele trei saptmani, PCC a cumparat inca 3,6% din actiunile Oltchim pentru 9,5 mil. lei (2,3 mil. euro), majorandu-si participatia la 15,75%. Investitia totala a PCC pentru a ajunge la aceasta participatie se ridica la circa 35 mil. lei (8,5 mil. euro). Nemtii au intrat in actionariatul Oltchim in 2007, cumparand participatia fondului de investitii Linsell, administrat de grupul american NCH (Siminel Andrei). In ultimii trei ani, relatia dintre PCC si conducerea Oltchim, sustinuta de Ministerul Economiei care detine pachetul majoritar de 55% din actiuni, a devenit extrem de tensionata. Nemtii au fost tot mai critici la adresa managementului companiei si au blocat in instanta sau la Comisia Europeana initiativele de recapitalizare a combinatului, motivand ca intreaga strategie propusa de Oltchim este gresita. Ei au declarat in numeroase randuri ca Oltchim este o companie cu probleme mari, invocand pierderile din ultimii ani si datoriile tot mai mari. Cum explica nemtii investitiile de milioane de euro intr-o companie pe care au criticat-o de atatea ori? "Principalul obiectiv al PCC este participarea cu succes la anuntata privatizare a Oltchim si achizitionarea pachetului majoritar de actiuni detinut de Ministerul Economiei, in urma unui proces deschis si transparent de privatizare. Majorandu-si participatia la Oltchim, PCC doreste sa isi reconfirme statutul de investitor strategic, transmitand un semnal pozitiv pietei: in pofida situatiei dificile in care se gaseste Oltchim, PCC este ferm in intentia sa de a achizitiona compania, in cadrul unui proces transparent de privatizare, si este convins ca anuntata privatizare constituie cea mai buna solutie pentru Oltchim", a declarat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC pentru Romania. El sustine insa ca in pofida acestor achizitii, PCC nu si-a schimbat pozitia in raport cu actuala conducere a Oltchim. "PCC considera ca Oltchim se gaseste intr-o situatie foarte dificila, iar managementul companiei este ineficient si incapabil sa scoata compania din criza. Strategia conducerii Oltchim este gresita, nu corespunde actualelor conditii de piata si nu ofera solutii viabile pentru rezolvarea situatiei dificile in care se gaseste in prezent compania. PCC a semnalat acest lucru in repetate randuri si isi mentine acest punct de vedere", spune Zaremba. De cealalta parte, conducerea Oltchim a declarat in numeroase randuri ca PCC a urmarit in ultimii ani doar sa blocheze activitatea Oltchim, pentru a putea cumpara compania la un pret cat mai mic, pentru a scapa de un concurent important in regiune. Grupul PCC mai detine un combinat chimic in Polonia (PCC Rokita). La pretul de ieri de pe Bursa, participatia statului la Oltchim, de 55% din companie, valoreaza circa 48 mil. euro. PCC ar putea fi mai aproape insa de a cumpara mai intai pachetul de 14% detinut de Nachbar Limited, o firma inregistrata in Cipru, controlata de un fond britanic, Carlson Ventures. Nachbar a cumparat in aprilie pachetul detinut de SIF Oltenia si si-a continuat achizitiile pe Bursa, investind in total circa 22 mil. lei (5,3 mil. euro). In acest moment participatia valoreaza peste 50 mil. lei, iar britanicii ar putea fi tentati sa vanda daca primesc oferta de la PCC. Cum a devenit valoroasa o companie cu pierderi in ultimii patru ani si capitaluri proprii negative? Privind rezultatele financiare din ultimii ani, cresterea spectaculoasa a Oltchim pe Bursa pare inexplicabila. Compania a acumulat in perioada 2008-2010 pierderi de 667 mil. lei (peste 160 mil. euro) si si-a majorat datoriile cu circa 720 mil. lei, la 2,35 mld. lei (570 mil. euro), la finele lui martie 2011. De asemenea, capitalurile proprii au devenit negative, adica valoarea contabila a activelor nu acopera datoriile. Cu toate astea, compania ramane cel mai mare producator local din industria chimica, cu afaceri de peste 1,3 mld. lei (305 mil. euro) in 2010, fiind totodata unul dintre cei mai mari exportatori din Romania. Asta in conditiile in care Petrom a inchis in noiembrie 2008 instalatiile de petrochimie de la Arpechim, care aprovizionau combinatul cu materii prime (etilena si propilena), obligandu-l sa importe materia prima, ceea ce a determinat costuri mai ridicate. In aceste conditii, Oltchim a avut pierderi operationale in ultimii trei ani. Compania a cumparat insa activele de petrochimie ale Arpechim la sfarsitul lui 2009 si a anuntat ca urmeaza sa le repuna in functiune in zilele urmatoare, ceea ce i-ar rezolva, deocamdata partial, aprovizionarea cu materii prime. "In cateva zile vom porni sectia de petrochimie de la Arpechim. Deja s-au descarcat materii prime in instalatii, iar saptamana viitoare va fi reluata alimentarea cu propilena de la Pitesti. In total am investit 50 mil. euro, incluzand aici pretul de achizitie a instalatiilor, reparatii, modernizari si instalatiile noi pe care le-am facut", a declarat Constantin Roibu, presedintele Oltchim, cel care conduce compania din 1990. El spune ca deocamdata nu poate fi reluata si productia de etilena, din cauza ca Petrom a inchis complet rafinaria Arpechim, de la care compania lua o serie de materii prime. Etilena este utilizata de Oltchim la producerea de PVC, in timp ce propilena este materia prima pentru producerea de polioli, din care se produc diverse alte produse, precum spumele poliuretanice folosite la izolatii. "In ciuda conditiilor dificile cauzate de lipsa materiilor prime, Oltchim a reusit in primul trimestru al acestui an sa gaseasca surse alternative de aprovizionare si sa majoreze capacitatea de productie de la 35%, in anii 2009 si 2010, la 57%. Avem speranta ca anul 2011 va insemna functionarea combinatului Oltchim la capacitate maxima, integrat cu Petrochimia Arpechim si revenirea lui pe profit, tocmai pentru a creste valoarea acestuia si a-l face cat mai atractiv pentru investitorii seriosi. Repornirea primei instalatii de pe platforma Arpechim pana la sfarsitul acestei luni ne da noi motive sa credem intr-o revigorare imediata a Oltchimului", mai spune Roibu. In primul trimestru, Oltchim a inregistrat afaceri de 464 mil. lei (110 mil. euro), aproape duble fata de perioada similara a lui 2010, si si-a redus pierderile de 20 de ori, la 3 mil. lei. Toate problemele Oltchim, cauzate de o decizie gresita a statului din 2003 Problemele Oltchim au inceput in 2007, cand Guvernul a fost nevoit sa anuleze o majorare de capital derulata de companie in 2003, prin care datorii de circa 100 mil. euro ale combinatului fata de AVAS fusesera transformate in actiuni. Ministerul Economiei nu le-a oferit insa si actionarilor minoritari de atunci, SIF Oltenia si fondul de investitii Lindsell, posibilitatea sa subscrie in majorare diluandu-le astfel participatiile, iar acestia au atacat operatiunea in instanta si au obtinut o decizie favorabila in 2005. Lungul sir de procese, care s-a incheiat abia in 2007, a impiedicat privatizarea companiei, deoarece participatia statului era incerta. In 2007, Guvernul a hotarat sa anuleze majorarea din 2003 si sa deruleze o noua majorare. Prima parte a decurs conform planului, capitalul Oltchim fiind redus in noiembrie 2007. Intre timp insa, nemtii de la PCC intrasera in actionariat si s-au opus unei noi majorari de capital, in care ar fi trebuit sa subscrie cateva zeci de milioane de euro pentru a-si mentine participatia (ei platisera circa 7 mil. euro pentru participatia Lindsell). PCC s-a adresat Comisiei Europene, reclamand ca majorarea de capital pe care statul o avea in plan la Oltchim reprezinta ajutor de stat, iar operatiunea a fost blocata pana la finalizarea investigatiei comisiei. Intre timp, deprecierea leului a umflat si mai mult datoriile Oltchim (majoritatea in valuta), determinand pierderi pe partea financiara, iar compania a intampinat dificultati tot mai mari in accesarea de credite pentru a-si sustine activitatea. Cand conducerea combinatului s-a inteles cu Guvernul sa acceseze garantii de stat pentru a putea lua noi imprumuturi, PCC a reclamat din nou masura ca ajutor de stat. Intre timp au venit si criza economica, scaderea cererii pe pietele externe si inchiderea Arpechim, care au accentuat problemele Oltchim, aducand-o in situatia de acum. "A fost o greseala a actionarului majoritar, pe fondul legislatiei neclare. Daca s-ar fi acordat dreptul de preferinta atunci actionarilor minoritari, nu ar fi fost nicio problema, compania ar fi fost capitalizata si alta ar fi fost soarta Oltchim", conchide Constantin Roibu.